Autonomia diferențiată pe regiuni, aprobată în Senatul din Italia. Legea poate schimba radical țara 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Autonomia diferențiată pe regiuni a fost aprobată de Senatul Italiei. Proiectul de lege ar putea schimba radical modul în care funcționează Italia. 

Senatul italian a aprobat în primă lectură proiectul "Calderoli" privind autonomia diferențiată cu 110 voturi pentru, 64 împotrivă și 30 abțineri. Legea va fi supusă acum atenției Camerei Deputaților. 

Legea este una controversată, iar votul și dezbaterile au fost pe măsură. Senatorii democrați au protestat pe tot parcursul dezbaterilor. 

Ce înseamnă autonomia diferențiată în Italia 

 

Guvernatorul regiunii Puglia, Michele Emiliano, a explicat într-un interviu acordat cotidianului "Repubblica” de ce consideră că legea autonomiei regiunilor este o greșeală:

„A da mai multe competențe Regiunilor la cererea acestora înseamnă reducerea considerabilă a capacității statului de a interveni de la centru pentru a echilibra decalajele. Cele mai bogate regiuni vor deveni și mai bogate, în detrimentul celor mai sărace. Celor mai puternice regiuni li se va permite să economisească sume uriașe cu care contribuie acum la bugetul de stat pentru a gestiona până la 23 de noi domenii aflate în prezent în responsabilitatea guvernului. Nu se vor mai putea finanța zonele sărace care ar permite rezolvarea decalajelor economice dintre sudul și nordul țării, mult mai dezvoltat,” a spus politicianul. 

Emiliano spune de asemenea că „Nu se schimbă ceva doar pentru sud, ci pentru întreaga țară, pentru că această reformă așa cum a fost concepută, va permite efectiv nașterea a 20 de republici autonome cu reguli și caracteristici operaționale diferite". 

Ce prevede autonomia diferențiată în Italia

 

Legea elaborată de ministrul Afacerilor Regionale, Roberto Calderoli, urmărește să pună în aplicare prevederile unui paragraf din constituția italiană în temeiul căruia - în baza unui acord între stat și o regiune italiană - se pot atribui regiunilor care solicită acest lucru, forme și condiții particulare de autonomie în 23 de domenii. Acestea variază de la Sănătate la Educație, de la Sport la Mediu, Energie, Transport, Cultură și Comerț Exterior. Cu toate acestea, funcțiile autonome pot fi atribuite doar după determinarea unor "Niveluri esențiale de performanță”, punctul cel mai contestat al proiectului de lege.

Este vorba de stabilirea nivelului minim de servicii care să fie furnizate cetățenilor în mod uniform pe întreg teritoriul italian.

În plus, pentru a evita dezechilibrele economice între regiunile care aderă la autonomie și cele care nu, proiectul de lege are în vedere măsuri de egalizare. Astfel, procedura acordului dintre stat și regiune trebuie să dureze cel puțin 5 luni. Acordurile pot dura până la 10 ani, pot fi reînnoite sau reziliate mai devreme, cu un preaviz de cel puțin 12 luni. Proiectul de lege complet conține în total 11 paragrafe. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel