EXCLUSIV  Austria taie alocațiile pentru copiii români. Diaspora românească vrea să BLOCHEZE inițiativa: DISCRIMINARE

Narcis Popa |
Data actualizării: | Data publicării:

Diaspora românească reacționează imediat și dorește blocarea inițiativei Austriei care vrea să limiteze alocațiile pentru copiii ai căror părinți provin din state mai puțin dezvoltate, precum România. Organizația AEBS.org susține o petiție în acest sens și pregătește deja un demers pentru sesizarea Comisiei Europene. 

 Erich Mocanu susține că românii sunt discriminați și există deja un precedent cu Germania care a vrut să adopte o astfel de măsură și care a fost respinsă de Comisia Europeană.

"Pe lângă faptul că această inițiativă a Cancelarului Austriac Sebastian Kurz încalcă legile Europene și a drepturilor copiilor, îi mai și discriminează. Trebuie reținut că acești copii care au părinții departe de casă se vor simți altfel, diferiți, față de cei din statul unde părinții lor lucrează. Acești români plecați peste granițe din cauza greutăților și nu din plăcere plătesc aceleași contribuții la stat, ca orice cetățean austriac, deci automat sunt beneficiarii acelorași drepturi că austriacul. Din păcate, majoritatea familiilor nu acceptă varianta că mama care își crește coilul singură să o însoțească și de acea e nevoită să-și lase copilul în România, în grija bunicilor. Este dureros atât pentru mamă, cât și pentru copil.  Statul german a încercat și el această măsură a alocațiilor, dar Comisia Europeană a declarat-o ilegală și tocmai acest precedent ne-a dat convingerea că încercarea noastră poate nu este inutilă. Numărul cât mai mare de semnături va face posibilă chiar prezentarea acestei petiții la Consiliul European," a spus Erich Mocanu.

Organizatia AEBS.org care luptă pentru drepturile românilor din Austria și Germania, prin fondatorii Erich Mocanu și Sanda Mocanu împreuna cu membrul organizatiei si avocatul pe drept international Lucian Niculescu, pregătesc deja textul ce va fi predat Comisiei Europene, alături de semnăturile ce se vor strânge. 

Toți cei care vor să se implice, pot accesa petiția aici:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfslimhjY-jLdsHV6uh6HOZV_FA_GCG03HiU1L4HJ01OU8anw/viewform

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel