Austria. Orașul Tirol, plasat în carantină

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Întregul Tirol austriac a fost plasat în carantină.

Întregul land austriac Tirol şi cei circa 750.000 de locuitori ai săi au fost plasaţi miercuri seara în carantină, izolaţi de restul ţării din cauza virulenţei epidemiei noului tip de coronavirus în această regiune alpină, au anunţat autorităţile locale, informează AFP.

Tirolul este principalul focar al bolii în Austria, cu 474 de cazuri pozitive din totalul celor 1.646 înregistrate la nivelul întregii ţări. De mai multe zile presiunea a crescut asupra acestei regiuni renumite pentru staţiunile sale de ski, motor al economiei locale.

"Am emis o ordonanţă de (plasare în) carantină pentru cele 279 de comune din Tirol", au anunţat miercuri seara, într-un comunicat, autorităţile regionale.

 

Carantina, absolut necesară

 

Această carantină presupune că locuitorii nu vor trebui - exceptând cazurile de extremă necesitate - să iasă din comunele lor şi de pe teritoriul regiunii, precum şi că regiunea însăşi nu va mai fi accesibilă persoanelor din exterior.

"Izolarea Tirolului este absolut necesară. Pentru că vrem să împiedicăm ca virusul să se propage dinspre Tirol şi vrem de asemenea să ne protejăm mai mult", a explicat preşedintele landului.

Tirolul, situat în vestul Austriei, se învecinează cu Italia şi Germania. Mai multe staţiuni celebre de sporturi de iarnă se află aici.

 

Orașul Tirol este zonă turistică

 

Tocmai în una dintre staţiunile sale, cea din comuna Ischgl, mai multe sute de turişti au fost contaminaţi de la începutul lui martie, generând critici drastice faţă de reacţia responsabililor locali.

Virusul a fost exportat de numeroşii schiori reveniţi în ţările lor după vacanţă. În Danemarca şi Norvegia, mai multe sute de cazuri de coronavirus au o legătură cu Tirolul. Urma focarului infecţios se mai regăseşte în Suedia, Islanda, Germania şi chiar în Canada.

Valea unde se află Ischgl şi mai multe comune vecine se aflau deja în carantină strictă de câteva zile, în timp ce restul Austriei este plasată în izolare, cu limitări drastice ale deplasărilor, începând de luni, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel