Andrew Tate se compară cu Nelson Mandela în timp ce vorbește din închisoare

Alexandra Curtache |
Data publicării:
Andrew Tate se compară cu Nelson Mandela în timp ce vorbește din închisoare / Foto: Captură video youtube
Andrew Tate se compară cu Nelson Mandela în timp ce vorbește din închisoare / Foto: Captură video youtube

În ultima sa postare cntroversată, Andrew Tate, care a fost arestat în decembrie în România în cadrul unei anchete privind traficul de persoane, l-a citat pe Twitter pe fostul președinte sud-african, Nelson Mandela, care a luptat pentru egalitate.

Andrew Tate s-a comparat cu regretatul activist și politician anti-apartheid Nelson Mandela. Afaceristul în vârstă de 36 de ani a postat pe Twitter din închisoare:

"În timpul încarcerării mele i-am urmărit pe toți cei care s-au ridicat în sprijinul meu, toți cei care au stat pe gard. Și pe cei prea speriați pentru a mă apăra, în ciuda nevinovăției mele. Dumnezeu știe că sunt niște lași și eu știu că sunt lași".

Ulterior, el a adăugat lângă acest tweet un citat din Mandela: „Pentru a fi liber nu este suficient să te eliberezi de lanţuri, trebuie să respecţi şi să susţii şi libertatea altora”.

 

Mandela a fost arestat pentru un total de 27 de ani

 

În lupta sa împotriva apartheidului din Africa de Sud, care era un sistem de legislație care susținea segregarea împotriva cetățenilor care nu erau de culoare albă, Mandela a fost încarcerat pentru un total de 27 de ani.

Inițial, a fost încarcerat în închisoarea de maximă securitate Robben Island, unde erau închiși infractori și militanți politici. Mandela a fost deținut acolo timp de 18 ani, din 1964 până în 1982.

Primul șef de stat de culoare al Africii de Sud a fost transferat la închisoarea Pollsmoor în 1982, iar mai târziu la închisoarea Victor Verster din Capul de Vest al Africii de Sud. A fost eliberat la 11 februarie 1990.

Până la moartea sa, în 2013, Mandela a susținut drepturile omului, a militat împotriva sărăciei și a înființat Fundația caritabilă Nelson Mandela.

Este considerat o icoană a justiției sociale și a primit peste 260 de distincții, inclusiv Premiul Nobel pentru Pace în timpul vieții.

Tate, pe de altă parte, a ajuns la infamie pentru că a răspândit o retorică împotriva femeilor pe rețelele de socializare, a postat despre stilul său de viață "ultra luxos" și a fost dat afară din casa Big Brother.

 

Oamenii s-au grăbit să scoată în evidență diferențele dintre Tate și Mandela

 

O persoană a scris pe Twitter: "Nu cred că Nelson Mandela și-a condus propriul site de filme pentru adulți....dar oricum. Nu sunt sigur că Mandela vorbea despre înființarea de escrocherii Ponzi porno?"

În timp ce un al treilea a ripostat: "Mandela nu te-ar fi plăcut".

Tate și fratele său, Tristan, au fost reținuți de ofițeri în cadrul unui raid de amploare pe 29 decembrie și de atunci este ținut în închisoare.

Direcția pentru Investigarea Crimei Organizate și Terorismului (DIICOT) a dezvăluit că investighează presupusul trafic de persoane, violul și formarea unui grup infracțional organizat.

De asemenea, se presupune că fostul kickboxer și fratele său făceau parte dintr-o bandă care păcălea femei să vină să locuiască în imobile din județul Ilfov, la periferia Bucureștiului, unde făceau vieochat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel