Andreea Boanță moment excepțional la Românii au talent: „Ne-ați gonit din propria-țară / Am ajuns acum să fim vizitatori de-o vară“ (VIDEO)

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Andreea Boanță moment excepțional la Românii au talent: „Ne-ați gonit din propria-țară / Am ajuns acum să fim vizitatori de-o vară“ (VIDEO)
Andreea Boanță moment excepțional la Românii au talent: „Ne-ați gonit din propria-țară / Am ajuns acum să fim vizitatori de-o vară“ (VIDEO)

Andreea Boanță a avut un moment de excepție la „Românii au talent”, impresionând juriul cu versurile unei melodii compuse chiar de ea și în care vorbește despre greutățile pe care le au de înfruntat românii în diaspora. Și ea s-a văzut nevoită să plece și să trăiască în Italia, după ce și-a petrecut copilăria fără părinți, și aceștia plecați în afară în căutarea unui trai mai bun. 

Andreea a ales să compună o piesă - „Versuri din diaspora“, dedicată românilor plecați din țară și care se luptă zi de zi cu dorul de cei dragi, plecați din România care devine pe zi ce trece mai secătuită de valori. Andreea are 20 de ani acum, este din Bacău și în prezent lucrează ca operator Call center pe limba italiană.

„La 16 ani am plecat în Italia pentru că părinţii mei erau deja acolo. Eu am crescut cu bunica mea, împreună cu fratele meu. Părinţii mei au plecat în străinătate pentru că în România nu mai aveau ce face. Pur şi simplu nu mai aveau bani să ne întreţină.

Tata a plecat cu gândul de a lupta pentru familia lui. După care l-a urmat şi mama mea după un an. Ea ne-a spus că o să plece pentru o lună şi nu s-a mai întors. E greu, e greu ca copil să creşti fără părinţi cu toate că bunica ne-a oferit tot ce aveam nevoie, lipsa părintelui se simte”, a transmis Andreea Boanță în prezentarea ei de la „Românii au talent”. 

Andreea Boanță moment excepțional la Românii au talent

 

Doar că mirajul străinătății a durat puțin, mărturisind că acolo s-a confruntat cu mari dificultăți și cu discriminări. 

„În 2016 am decis să plec şi eu împreună cu fratele meu ca să fim din nou o familie şi pot spune că este cel mai mare regret al meu pentru că am plecat în străinătate.

În Italia am văzut cum sunt văzuţi românii şi cum suntem trataţi. Cu toate că eu nu am greşit în faţa străinilor se vedea în privirile lor că îşi schimbau privirea când le spuneam că sunt româncă. Ajunsesem să mă întrebe lumea cum mă cheamă şi eu să nu răspund. Mă simţeam izolată, singură, denigrată şi asta mă revoltă”, a mărturisit ea. 

Versuri din diaspora:  „Ne-ați gonit din propria-țară / Am ajuns acum să fim vizitatori de-o vară“

 

„Românie draga mea, știu că-ți este foarte greu,

Că la fel ca alți români, am plecat și eu. 

Am plecat, ca fiecare, pentru o viață un pic mai bună,

Dar sufletul meu plânge că tu devii ruină.

 

Românie, draga mea, tu dai fost foarte bogată,

Dar acum îmi pare rău că ești amanetată.

Dintr-o țară cu renume, de toți respectată,

Ai ajuns acum să fii o comoară abandonată.

 

Nimănui nu îi mai pasă de cei ce au luptat,

Și-au lăsat familie, au murit, au câștigat, 

Tu ai fost foarte iubită de strămoșii noștri,

Păcat ca acum te vând, fără milă, hoții.

 

Ne-ați distrus familii, vise, ne-aț trimis pe toți departe.

Nu uitați că toate astea le veți plăti în rate.

Ne-ați manipulat bătrânii, le-ați promis numai minciuni,

De-asta ați câștigat voi voturi și ați devenit stăpâni.

 

Ne-ați băgat în datorii, ne-ați gonit din propria țară, 

Am ajuns acum să fim vizitatori de-o vară.

Ne-ați jignit, ne-ați umilit, ne-ați făcut de râs în lume,

Noi în ochii celorlați nu avem deloc părți bune.

 

Să vă rămână-n conștiință c-ați distrus o țară-ntreagă,

Ați uitat de marfa lor, Eminescu și cu Creangă.

Nu vă temeți dragii noștri, noi vom râde cel mai bine,

Când ne prindem toți de mână, scoatem țara din ruine.

 

S-o iubim, să înflorească, s-avem grijă noi de ea,

Sub ochii noștri să crească, să ne strigăm victoria.

Vă salut pe cei din Londra, știu că viața este grea,

Să fiți foarte departe și la mâna altora.

 

Salut și Germania, nici acolo nu-i ușor,

Să purtați în orice clipa golul mare, numit dor.

Danemarca, Spania, olanda, ei muncesc de vor nu vor,

Nu-i niciunul să se plângă ca mâinile îl dor.

 

Respect diaspora, știu că ești o luptătoare

Mereu printre străini, te simți într-o-nchisoare

Că ești sclavă și umilită-n țara altora

Și nu poți fi român, în România ta.

 

Speranța mai există-n generația nouă

Educă-te, învață,  „hai să ne pese nouă”

Hai să îi dăm culoare din nou acestei țări

Să evoluăm, să creștem, să fim noi învingători!

 

Românie draga mea, țara mea de suflet,

Cu vocea tremurândă, îți pun oful pe cântec,

Vreau să trezesc în toți un sentiment de luptă,

Să ne salvăm comoara ce de mult este coruptă“.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel