StiriDiaspora Social Tragedie într-o familie din Vaslui: Copilul de 13 ani, aflat în plasament a fost, găsit spânzurat

Tragedie într-o familie din Vaslui: Copilul de 13 ani, aflat în plasament a fost, găsit spânzurat

Un copil în vârstă de doar 13 ani, dat în plasament la o familie din comuna Dodești, s-a spânzurat. Nenorocirea s-a petrecut în cursul zilei de miercuri, 8 septembrie, iar copilul era în plasament la un asistent maternal de 9 ani.

În ziua tragediei,copilul plecase din casă de la ora 11.00, s-a jucat cu cățelul pe care îl primise cadou de la asistentul maternal. Ulterior, în jurul orelor 15.00, a fost găsit spânzurat în grajdul locuinței.

Aparent, nu avea niciun motiv pentru acest gest. Băiatul fusese dat în plasament la această familie de la vârsta de 4 ani, era cuminte, învăța bine și era iubit de familie. Politia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să se facă cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a desfășurat eveniment, scrie Vremea nouă.

Protecția Copilului Vaslui a deschis o anchetă pentru a stabili cauza din care copilul a recurs la acest gest. “Ambulanța din Bârlad a intervenit în după-amiaza de 8 septembrie, în localitatea Dodești pentru un băiat în vârstă de 13 ani, victima a unei posibile tentative de suicid prin spânzurare. Din nefericire, medicul din echipaj a declarat decesul, deoarece semnele ireversibile ale morții erau deja instalate. Copilul se afla în plasament la un asistent maternal. Cazul a fost preluat de poliție pentru investigații suplimentare” a precizat Dan Ungureanu, medic urgentist, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.

[citeste si]

Alte știri de interes