Economistul afirmă că țara traversează o perioadă dificilă, dar necesară, pentru reducerea deficitului bugetar uriaș acumulat în ultimii ani.
Daniel Dăianu a explicat că actualele probleme economice reprezintă „prețul ajustării fiscal-bugetare” și că România nu putea continua să mențină același nivel al cheltuielilor publice în condițiile unui deficit care a depășit 9% din PIB în 2024.
„Nu poți menține același nivel de trai cu un deficit atât de mare”
Daniel Dăianu a atras atenția că România a ajuns într-un punct în care corecțiile economice sunt inevitabile. Potrivit acestuia, orice încercare de reducere a deficitului presupune costuri sociale și economice.
„Nu poți să menții nivelul de trai al cetățenilor români când ai de corectat un deficit care a fost în 2024 mai mare de 9% din PIB”, a declarat economistul.
Șeful Consiliului Fiscal a subliniat că economia României a înregistrat anul trecut o creștere foarte slabă, de sub 1% din PIB, în ciuda deficitului uriaș. În opinia sa, tocmai această combinație arată că modelul economic nu mai putea continua fără măsuri de ajustare.
El a explicat că reducerea deficitului fără efecte asupra populației ar fi posibilă doar în situația improbabilă în care statul ar primi venituri suplimentare consistente la buget. „Ar fi un miracol”, a spus Dăianu.
Creșterile de taxe și liberalizarea energiei au alimentat inflația
Economistul a recunoscut că inflația nu este generată exclusiv de contextul internațional sau de tensiunile din Orientul Mijlociu. Potrivit acestuia, scumpirile au fost alimentate și de măsurile interne adoptate de autorități.
Daniel Dăianu a indicat drept factori importanți majorările de taxe și impozite, precum și liberalizarea tarifelor la energie electrică. În același timp, el a afirmat că alternativa la aceste măsuri ar fi fost mult mai dură pentru populație.