Poliția a reușit să îl identifice pe principalul suspect, însă acesta este în continuare căutat, fiind considerat un hoț în serie specializat în astfel de furturi.
Potrivit autorităților austriece, cei doi români vizau în special călătorii care adormeau în compartimente sau în vagoanele de noapte. Profitau de lipsa de vigilență și le furau portofelele, banii cash, telefoanele mobile și alte bunuri de valoare, după care coborau rapid din tren înainte ca victimele să își dea seama ce s-a întâmplat.
Anchetatorii spun că este vorba despre mai multe episoade similare, iar modul de operare a atras atenția poliției feroviare, care a început să urmărească deplasările suspecților.
Principalul suspect are 43 de ani
Bărbatul de 43 de ani este considerat principalul autor al furturilor și este descris de presa locală drept un „Seriendieb”, adică un infractor care acționează repetat după același tipar.
Poliția din Salzburg a lansat o acțiune de căutare pentru localizarea acestuia, în timp ce cel de-al doilea suspect, un român de 32 de ani, este de asemenea menționat în anchetă ca fiind implicat în furturile din trenuri.
Autoritățile atrag atenția că astfel de furturi au devenit tot mai frecvente pe rutele feroviare aglomerate, mai ales în cursele lungi, unde mulți pasageri adorm și își lasă bagajele nesupravegheate.
Poliția recomandă călătorilor să nu își lase obiectele de valoare la vedere, să își păstreze documentele și banii aproape de corp și să fie atenți mai ales în timpul nopții sau în trenurile aglomerate.
În Austria, astfel de fapte nu sunt tratate ca simple furturi minore, mai ales când vorbim despre mai multe episoade și despre victime care dormeau în tren și nu se puteau apăra. În funcție de cum va fi încadrată ancheta, poate fi vorba de furt calificat sau chiar furt în formă continuată, iar asta schimbă complet nivelul pedepselor.
În mod obișnuit, pentru furt din mijloace de transport sau din buzunarele unor persoane aflate într-o stare de vulnerabilitate, instanțele pot aplica pedepse de până la trei ani de închisoare, iar dacă se dovedește că faptele s-au repetat, pedepsele se apropie de limita superioară. În plus, dacă există indicii că cei doi au acționat împreună sau că nu este un incident izolat, este foarte probabil ca judecătorii să nu mai meargă pe suspendare, ci pe executare efectivă. În multe cazuri de acest tip, după ispășirea pedepsei, se ajunge și la măsura expulzării din Austria, în funcție de situația fiecăruia și de decizia instanței.