StiriDiaspora Știri Reuniune extraordinară în Parlamentul UE pe tema României

Reuniune extraordinară în Parlamentul UE pe tema României

Va fi sancționată România? Comisia pentru libertăţi civile a Parlamentului European  va discuta luni seară la Strasbourg o reuniune extraordinară, în cadrul căreia membrii acestei comisii vor avea un schimb de opinii cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, privind 'situaţia din România, inclusiv independenţa justiţiei'.  

La întâlnire urmează să se discute şi despre Opinia preliminară a Comisiei de la Veneţia cu privire la trei proiecte de revizuire a unor legi, asupra cărora preşedintele Klaus Iohannis a cerut opinia acestei comisii, respectiv modificarea legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a legii 304/2004 privind organizarea judiciară şi a legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Alte știri de interes