Potrivit unor surse politice, textul documentului este finalizat, iar inițiatorii au strâns deja peste 233 de semnături necesare pentru depunere.
Semnăturile provin de la parlamentari ai PSD, AUR, PACE Întâi România, S.O.S. România, POT, precum și de la aleși neafiliați. La redactarea moțiunii au contribuit parlamentari din PSD, AUR și grupul PACE.
De la ora 11:30 este programată o întâlnire între liderii PSD și cei ai AUR, în cadrul căreia vor fi stabilite ultimele detalii, inclusiv ora exactă la care moțiunea de cenzură va fi depusă oficial.
Acuzații privind „înstrăinarea activelor strategice”
În textul moțiunii, Guvernul este acuzat că pregătește „cea mai amplă înstrăinare de active strategice din ultimele două decenii”, sub pretextul obligațiilor asumate prin PNRR și al unor analize realizate în grabă.
Iată o parte din textul moțiunii de cenzură:
”Sub pretextul unor obligații din PNRR și al unor „analize exploratorii” redactate pe repede înainte, Executivul pregătește cea mai amplă înstrăinare de active strategice din ultimele două decenii, fără consultare în coaliție, fără dezbatere publică și fără o minimă asumare politică. În același timp, discursul public al Guvernului ridică întrebări serioase. Se vorbește despre faptul că românii ar fi pregătiți să investească masiv în aceste listări. O minciună sfruntată!
De fapt, se pregătește o operațiune care nu are nimic în comun cu interesul public, o acțiune opacă, în avantajul unor cercuri restrânse, orchestrată tocmai de către cei care trâmbițează transparența: pachete din companii strategice ale statului sunt scoase din circuitul transparent al pieței și direcționate, ocolind Bursa de Valori, prin mecanismul de plasare accelerată, către investitori selectați, în condiții stabilite discreționar, la prețuri mai mici decât cele reale. Vorbim despre un mecanism care exclude românii de la participare și mută bani din proprietatea statului în buzunarele private ale unor cercuri obscure de interese.
Vorbim aici de tranzacții din care statul român ar pierde miliarde de lei prin subevaluarea activelor. Practic, sunt bani evaporați din patrimoniul public, la dispoziția premierului Bolojan, prin pixul vicepremierului Gheorghiu. Iar efectele nu se opresc aici: scade valoarea acestor companii, scade influența statului în sectoare strategice, iar în cazul Romgaz se coboară sub praguri de control esențiale. Este o decizie care slăbește poziția statului exact acolo unde ar trebui să fie mai puternic!”