StiriDiaspora Știri Dan Tănasă, la un pas să fie bătut de un alt membru AUR: "Tu mă faci pe mine borfaș?" 

Dan Tănasă, la un pas să fie bătut de un alt membru AUR: "Tu mă faci pe mine borfaș?" 

Tensiuni în interiorul partidului AUR. Deputatul Dan Tănasă a fost la un pas să fie bătut de un alt membru al formațiunii, după un schimb de replici.

 Momentul a fost filmat și publicat ulterior pe rețelele sociale, imaginile devenind rapid virale.

Potrivit imaginilor apărute în mediul online, incidentul ar fi avut loc după o ședință de partid. În înregistrare se vede cum Dan Tănasă refuză să poarte o discuție cu un bărbat aflat în sală, iar situația se inflamează în câteva secunde.

„Domne, nu stau la masă cu borfașii”, spune deputatul AUR, în timp ce cei din jur încearcă să calmeze spiritele.

Replica îl scoate din sărite pe bărbatul aflat în fața sa. Acesta reacționează imediat, se apropie amenințător de deputat îl ia de gât și dă să-l lovească. 

„Bă, tu mă faci pe mine borfaș? Eu mi-am dat viața pentru partidul ăsta”, strigă acesta, în timp ce încearcă să ajungă la Tănasă. Cei prezenți intervin rapid și îl opresc înainte ca situația să degenereze într-o altercație fizică.

Potrivit informațiilor publicate de Digi24, bărbatul ar fi fost membru al partidului, însă ulterior ar fi fost exclus din formațiune.

Reacția AUR

După apariția imaginilor, reprezentanții partidului au transmis că filmarea nu este una recentă și că incidentul nu ar fi avut loc în sediul central al formațiunii.

„Filmarea la care faceți referire nu este una recentă. Ea nu a avut loc în sediul AUR. Nu a fost vorba de o altercație sau bătaie, cum scrie în acel video, ci de o încercare de agresiune asupra domnului Dan Tănasă”, au transmis reprezentanții partidului.

Potrivit aceleiași surse, scandalul ar fi avut loc în urmă cu câteva luni, într-o filială AUR din județul Harghita, însă imaginile au devenit publice abia acum.

Dan Tănasă a fost implicat recent și într-o altă controversă, după o postare în care a criticat aducerea muncitorilor străini în România, cu referire explicită la nepalezi.

Deputatul AUR a distribuit pe rețelele sociale un mesaj în care sugera că românii sunt înlocuiți pe piața muncii cu muncitori asiatici și a folosit formulări dure la adresa nepalezilor care lucrează în România. Postarea a stârnit numeroase reacții și critici în spațiul public. 

Alte știri de interes