StiriDiaspora Știri Curs valutar. Reacția BNR după ce euro a ajuns la maxim istoric în România

Curs valutar. Reacția BNR după ce euro a ajuns la maxim istoric în România

Piața valutară a traversat joi una dintre cele mai tensionate ședințe din ultima perioadă, pe fondul incertitudinilor politice. Reprezentanții Băncii Naționale a României indică însă semnale de stabilizare pe termen scurt, chiar dacă riscurile nu au dispă

Piața valutară a traversat joi una dintre cele mai tensionate ședințe din ultima perioadă, pe fondul incertitudinilor politice. Reprezentanții Băncii Naționale a României indică însă semnale de stabilizare pe termen scurt, chiar dacă riscurile nu au dispărut.

Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a explicat că volatilitatea ridicată este specifică perioadelor marcate de incertitudine, iar contextul actual legat de guvernare a amplificat presiunile asupra cursului de schimb.

"Într-adevăr, am văzut astăzi o zi foarte agitată pe piaţa valutară. Aşa se întâmplă în perioadele de incertitudine, în perioadele tulburi. Suntem într-o asemenea perioadă de incertitudine în ceea ce priveşte guvernarea şi acest lucru s-a manifestat serios pe piaţa valutară. Acum, pe baza datelor pe care le avem în acest moment, putem spune că în perioada imediat următoare situaţia se va calma. Este în curs de calmare. Sunt date pe care le putem extrage din piaţă şi ne pot permite să facem această evaluare, că în perioada imediat următoare avem o calmare a pieţei. Asta nu înseamnă că avem o risipire a incertitudinilor", a declarat acesta la Digi24.

Oficialul BNR a atras atenția că urmează zile cu tensiuni politice ridicate, ceea ce poate menține presiunea asupra monedei naționale.

Euro, la un nou maxim istoric

Potrivit cursului oficial anunțat de Banca Națională a României, leul s-a depreciat joi în raport cu euro, care a ajuns la 5,1417 lei. Moneda europeană a câștigat 4,13 bani, respectiv 0,8%, față de cotația anterioară de 5,1004 lei, stabilind astfel un nou record.

Deprecierea leului s-a resimțit și în raport cu dolarul american, cotat la 4,3965 lei, în creștere cu 3,70 bani (+0,84%) față de nivelul de miercuri, de 4,3595 lei.
În același timp, francul elvețian a urcat la 5,5821 lei, cu 6,40 bani peste cotația precedentă de 5,5181 lei, atingând, la rândul său, un maxim istoric.
Evoluțiile confirmă presiunile existente pe piața valutară, într-un context marcat de incertitudini interne, care continuă să influențeze cursul de schimb.

Bogdan Bolojan este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes