Potrivit unor surse citate de G4Media, fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost oprit în trafic și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde au loc percheziții.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a anunțat luni că, împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR, a pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară.
Perchezițiile au loc în municipiul București și în localitățile Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea, într-un dosar care vizează infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
Trei persoane ar fi constituit grupul infracțional
Potrivit DIICOT, ancheta a stabilit că, în septembrie 2021, trei persoane, doi cetățeni români, de 64 și 47 de ani, și un cetățean italian, în vârstă de 56 de ani, ar fi constituit un grup infracțional organizat.
Procurorii susțin că gruparea ar fi acționat coordonat, sub autoritatea unui lider, în special pe teritoriul României, dar și în Marea Britanie, cu scopul de a obține foloase patrimoniale injuste.
Membrii grupării s-ar fi prezentat drept oameni de afaceri prosperi și administratori ai unor societăți străine care ar fi dispus de fonduri importante și care ar fi putut facilita obținerea unor finanțări bancare.
Potrivit anchetatorilor, persoanelor interesate să obțină finanțări li s-ar fi solicitat depunerea unor garanții bănești.
Prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro
În cazul investigat, anchetatorii susțin că una dintre persoanele vătămate ar fi fost indusă în eroare cu privire la posibilitatea obținerii unei finanțări de aproximativ 6 milioane de euro.
Pentru obținerea finanțării, victimei i-ar fi fost solicitată o garanție financiară, aceasta transferând peste un milion de euro.
Ulterior, sub pretextul majorării finanțării până la 15 milioane de euro, ar fi fost solicitată o garanție suplimentară de 100.000 de euro.
Prejudiciul total rezultat în urma presupusei activități infracționale depășește 1,1 milioane de euro, potrivit informațiilor prezentate în legătură cu ancheta.