StiriDiaspora Știri Avocatul lui Cristian Anton, prins cu 500 000 euro în cutii de pantofi spune că DNA nu-i demonstrează vinovăția

Avocatul lui Cristian Anton, prins cu 500 000 euro în cutii de pantofi spune că DNA nu-i demonstrează vinovăția

sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Avocatul Cristian Winzer, apărătorul directorului general al Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, susține că documentele din dosarul instrumentat de DNA nu ar demonstra vinovăția clientului său.

Declarațiile au venit după ce judecătorii Tribunalului Cluj au dispus arestarea preventivă a lui Anton, într-un dosar în care acesta este acuzat de luare de mită, folosirea de informații nedestinate publicității și constituirea unui grup infracțional organizat.

Potrivit avocatului, probele administrate până în prezent de procurorii anticorupție ar contrazice acuzațiile formulate împotriva șefului ARR.

„Probatoriul care este administrat până la acest moment de DNA infirmă la nivel de certitudine că domnul Anton ar fi săvârșit faptele. Procedural avem calea contestației la dispoziție. Am arătat deja că formulăm contestație. Tribunalul Cluj va motiva încheierea, vom înțelege argumentele pentru care s-a apreciat că este necesară privarea temporară de libertate a domnului Anton, iar apoi ne vom prezenta la Curtea de Apel Cluj pentru soluționarea contestației”, a declarat avocatul Cristian Winzer după ședința de judecată.

Apărătorul a mai afirmat că, în dosarul DNA, procurorii ar presupune că banii descoperiți la domiciliul lui Anton ar proveni din surse ilicite, însă această ipoteză nu ar fi susținută de probe concrete.

Ce spun procurorii DNA

Cristian Anton, directorul general al Autorității Rutiere Române, a fost reținut inițial pentru 24 de ore de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, iar ulterior judecătorii Tribunalului Cluj au admis propunerea de arestare preventivă formulată de anchetatori.

Conform DNA, în decembrie 2025, Anton ar fi constituit un grup infracțional organizat alături de Radu Bogdan Alexandru, administrator al unei societăți comerciale, și de D.D.R.I., deținător al unui centru de pregătire profesională. Procurorii susțin că scopul grupului era fraudarea examenelor teoretice pentru obținerea atestatelor și certificatelor de pregătire profesională organizate de ARR.

Anchetatorii afirmă că mecanismul ar fi permis promovarea frauduloasă a testelor – atât la proba pe calculator, cât și la cea scrisă – în schimbul unor sume de bani oferite ca mită. Potrivit procurorilor, Cristian Anton ar fi avut rolul de lider al grupului.

În urma perchezițiilor efectuate marți, anchetatorii au descoperit aproximativ 500.000 de euro la domiciliul lui Cristian Anton. La locuințele celorlalți inculpați au fost identificate sume de bani și bunuri estimate la aproximativ 100.000 de euro (circa 500.000 de lei).

Banii și bunurile au fost ridicate de procurori în vederea instituirii sechestrului asigurător, potrivit Direcției Naționale Anticorupție.

Decizia de arestare preventivă nu este definitivă, iar avocații lui Cristian Anton au anunțat că vor contesta măsura la Curtea de Apel Cluj.

Alte știri de interes