Analiză a presei germane: Motivul pentru care Maia Sandu vrea unirea cu România

"Aș fi vrut să o întreb pe Maia Sandu dacă este o persoană optimistă după ce am ascultat-o ​​la podcastul britanic „The Rest is Politics ”, începe analiza publicației germane Taz.de.

"Uitați-vă ce se întâmplă în lume”, a spus președintele Republicii Moldova. "Pentru o țară mică precum Moldova, devine din ce în ce mai dificil să supraviețuiască ca democrație, ca națiune suverană și, bineînțeles, să reziste Rusiei.” Ea a adăugat că, dacă ar exista un referendum privind unificarea cu România, ar vota pentru acesta.

Un președinte care pledează pentru dizolvarea propriei țări - asta nu sună deosebit de optimist. Dar Sandu vorbește serios. Pentru că Moldova, conform diagnosticului ei, este un stat care are puține șanse să supraviețuiască de unul singur: prea sărac, prea vulnerabil. Și mai presus de toate: prea grav amenințat de Rusia.

Un plan de urgență

Ideea Unirii , reunificarea cu România, a fost o caracteristică constantă a politicii moldovenești timp de decenii. Aceasta amintește de perioada dintre cele două războaie mondiale, când Moldova făcea parte din România înainte ca Stalin să anexeze teritoriul. Multă vreme, a fost considerată un proiect naționalist, susținut deschis și de politicienii români; cel mai recent de președintele Nicușor Dan în 2025. Maia Sandu dezvoltă această idee, dar îi schimbă sensul: pentru ea, unificarea nu este o viziune definitorie pentru identitate, ci un plan de contingență.

Se poate spune și mai direct: Sandu spune ceea ce este de mult timp evident: că statul moldovenesc în forma sa actuală, democratic, pro-european, cu orientare occidentală, ar putea deveni de domeniul trecutului dacă Ucraina vecină ar cădea victimă agresiunii rusești; și că suveranitatea Moldovei durează doar atâta timp cât liderul Rusiei, Vladimir Putin, are alte priorități.Ce ar însemna unificarea în această logică? Mai puțin o trădare și mai mult o poliță de asigurare pe viață. Mai bine să te integrezi într-un stat membru al UE și NATO, precum România, decât să pieri singur în mijlocul presiunilor rusești, al conflictelor înghețate precum regiunea separatistă Transnistria și al instabilității interne.

Maia Sandu știe însă că această strategie de ieșire nu se bucură în prezent de sprijinul majorității. Conform sondajelor din septembrie 2025, doar aproximativ o treime din populație este în favoarea aderării la România, în timp ce peste 45% se opun acesteia.

Din punct de vedere politic, calea rămâne anevoioasă: Sandu a fost reales în 2024, dar un referendum privind o politică a UE a fost adoptat la limită. Partidul Acțiune și Solidaritate al lui Sandu a câștigat majoritatea parlamentară în 2025, dar influența Rusiei a fost enormă. Iar drumul către aderarea la UE până în 2030 – obiectivul declarat al lui Sandu – este lung și incert.

Și aici rămâne gustul amar. Căci ce spune despre Europa când o președintă pro-occidentală ajunge la concluzia că, în astfel de condiții, calea către Occident duce prin autodizolvarea propriei țări?

Sandu nu vinde unificarea ca pe o viziune. O vinde ca pe o ultimă soluție. Ca pe cel mai mic rău dintre două. Este sincer. Și tocmai de aceea este atât de tulburător