StiriDiaspora Știri Alianța PSD-PNL ar fi înregistrat la BEC un sediu fără contract. Moșteanu: "Ciolacu l-a luat în spațiu pe Ciucă"

Alianța PSD-PNL ar fi înregistrat la BEC un sediu fără contract. Moșteanu: "Ciolacu l-a luat în spațiu pe Ciucă"

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu (Foto: Agerpres)
PSD și PNL au înregistrat protocolul alianței la BEC fără avea un contract pentru sediul pe care l-au declarat. Ulterior, PSD a inchiriat clădirea de la Arcul de Triumf care a fost sediul ALDE.  

Deputatul USR Ionuț Moșteanu a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care acuză că alianța PSD-PNL a comis o "fraudă" în momentul în care a înregistrat protocolul la Biroul Electoral Central. În timp ce protocolul de alianță a fost înregistrat pe 25 martie, abia pe 2 aprilie PSD a închiriat oficial sediul declarat, imobilul din strada Kiseleff, numărul 57, fostul sediu ALDE.

PSD și PNL au înregistrat la BEC protocolul de alianță pe 25 martie. Au dat ca sediu imobilul din Kiseleff 57, fostul sediu ALDE de la Arcul de Triumf. 

Am întrebat la RAPPS cine a închiriat sediul și am primit neașteptat de repede răspunsul - PSD, pe 2 aprilie!!!

2 concluzii de aici:
- PNL s-a mutat oficial la PSD. Ciolacu l-a luat în spațiu pe Ciucă
- partidele comasate au făcut o (nouă) fraudă înregistrând le BEC un sediu pentru care nu aveau contract. 

Nu uita - când votezi PNL dai votul la PSD!", scrie Moșteanu pe Facebook.

Alte știri de interes