Ambasadorul României în Spania, George Bologan, premiat la Gala Excelenţei de la Madrid

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
George Gabriel Bologan
George Gabriel Bologan

61 de români din toate colţurile lumii au fost premiaţi la Madrid, de Organizaţia Occidentul Românesc, într-o Gală a Excelenţei, pentru contribuţia pe care o aduc imaginii României în lume.

Sunt români plecaţi de peste 10 ani din ţară, care au cariere strălucite în statele lor de adopţie şi au devenit adevăraţi ambasadori de imagine în toată lumea. La secţiunea "Diplomat de carieră", a fost premiat şi ambasadorul României în Spania, George Bologan, care a vorbit despre importanţa pe care o au astfel de premii în restabilirea încrederii.

„Cred că este foarte important să încercăm să regenerăm sentimentul respectului şi să facem în aşa fel încât să pătrundă în lume şi sentimentul admiraţiei, nu doar cel al nemulţumirii, al cârcotelii, care de multe ori este toxic şi nu sădeşte încrederea unora în ceilalţi“, a declarat ambasadorul George Bologan, citat de RRA.

Ambasadorul României în Spania, George Bologan, premiat la Gala Excelenţei de la Madrid

 

Madridul - capitala excelenței românești pentru trei zile!

58 de români fabuloși de pe TREI CONTINENTE, premiați cu Trofeul Excelenței Românești în cadrul acestui eveniment care va marca totodată și Ziua Națională a României!

Campania „Noi susținem Excelența!”, lansată de organizația non-profit „El Occidente Rumano”, în ianuarie 2015, organizație care editează de peste 12 ani ziarul „Occidentul Românesc”, și-a propus să promoveze, printr-o acțiune privată, românii din străinătate, care, prin pasiune și dăruire, fac performanță în țările lor de adopție și aduc un plus de valoare imaginii României și implicit nouă, imigranților români răspândiți prin lume.

În acest context, în perioada 25 – 27 noiembrie 2022, în incinta Hotelului Wellington din Madrid, se desfășoară cea de-a treia ediție a galei de excelență a românilor din afara granițelor țării.

În cadrul evenimentului, 58 de români fabuloși din 176 nominalizați, care s-au stabilit ale lumii, precum: Australia, SUA, Canada, Finlanda, Anglia, Belgia, Franța, Cehia, Austria, Elveția, Olanda, Germania, Croația, Italia și Spania, au fost premiați cu Trofeul Excelenței Românești în cadrul acestui eveniment care va marca totodată Ziua Națională a României.

Festivitatea de premiere a decernării premiilor la evenimentul din 26 noiembrie 2022 a fost moderată de către Mihaela Tatu, cunoscut realizator și moderator de emisiuni de televiziune din România!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel