Ambasadorul Hans Klemm, AVERTISMENT fără precedent pentru România: Relațiile dintre România și SUA ar avea de suferit

Oana Stanciulescu |
Data publicării:
Hans Klemm
Hans Klemm

Ambasadorul SUA Hans Klemm avertizează într-un mod categoric guvernul României și politicienii din majoritatea parlamentară, trăgând un nou semnal de alarmă în ceea ce privește Legile Justiției. În același timp, ambasadorul Statelor Unite laudă decizia președintelui Klaus Iohannis de a apela la Comisia de la Veneția pe aceeași speță. Mai clar decât atât nu se poate.

"În mod repetat, anul trecut în special, am prezentat foarte clar îngrijorările noastre referitor la primul pachet al Legilor Justiţiei, care trec prin diverse faze de analiză. Cred că decizia preşedintelui de a trimite legile la Comisia de la Veneţia, pentru consultare la nivel internaţional, este una foarte bună", a declarat Klemm, potrivit Agerpres.

Din declarațiile domnului ambasador răzbate nu numai îngrijorarea ci și indignarea că apelul repetat al SUA a rămas fără niciun ecou. Ba mai mult, liderii PSD, dar și ministrul de Justiție, au încercat să păcălească opinia publică și pe diplomații străini, spunând ba că traducerea a fost defectuoasă, ba că nu s-a înțeles exact. Prin toate aceste reacții, oficialii din România le-au transmis celor care s-au încumetat să-i critice că sunt proști și nu înțeleg, așa că au decis să meargă înainte fără nicio ezitare. "Câinii latră, caravana trece".

Numai că oficialii din România nu sunt primii care au recurs la așa o stratagemă, au mai fost înaintea lor și ungurii, și polonezii. Iar diplomații străini din România înțeleg exact, dar știu și cu cine au de-a face.

"Acum urmărim, cât putem de îndeaproape, iniţiativa Parlamentului privind un alt pachet ce ar răspunde la deciziile Curţii Constituţionale din ultimii ani, cu privire la Codul de procedură penală şi Codul penal(...)Vrem să ne asigurăm că schimbările legislative vor face sistemul judiciar românesc mai puternic, vor asigura independenţa Justiţiei, statul de drept şi lupta împotriva corupţiei", a explicat Hans Klemm. 




Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel