Ambasador arestat în ianuarie, înapoi în funcţie

Andreea Cosma |
Data publicării:

Ambasadorul Regatului Unit în Iran, Robert Macaire, arestat scurt timp de autorităţile iraniene luna trecută, a revenit la post, informează Reuters.

"Am revenit recent de la Londra la Teheran. A fost o călătorie importantă, planificată de mai multă vreme", a anunţat diplomatul în farsi (persană), într-o înregistrare video difuzată joi pe Instagram. El a menţionat că s-a întâlnit între timp cu ministrul de externe britanic şi cu alţi oficiali de rang înalt.

Macaire a fost reţinut de autorităţile iraniene pe 12 ianuarie, sub acuzaţia că a participat la o manifestaţie ilegală la Teheran. Iranienii protestau faţă de întârzierea cu care conducerea ţării lor a recunoscut că un avion civil ucrainean a fost doborât de o rachetă trasă de armată. În urma incidentului au murit toţi cei 176 de pasageri şi membri ai echipajului aflaţi la bord.

Ambasadorul a susţinut atunci că a luat parte la un priveghi în memoria victimelor şi că a părăsit locul manifestaţiei când au început să se audă sloganuri împotriva regimului de la Teheran. Ministrul de externe britanic, Dominic Raab, a apreciat că arestarea a fost un act nejustificat, prin care s-a încălcat flagrant legislaţia internaţională.

Macaire, aflat la post din 2018, a fost convocat la ministerul iranian de externe pentru a i se reproşa incidentul, iar justiţia l-a declarat "element indezirabil", a informat după scurt timp presa de stat de la Teheran. Un cleric iranian de rang înalt a declarat tot atunci că expulzarea ambasadorului ar fi cea mai bună opţiune, deoarece altfel ar fi "făcut bucăţi" de susţinătorii generalului Qassem Soleimani, ucis pe 3 ianuarie de o dronă americană.

În ianuarie a avut loc o escaladare a tensiunilor din Orientul Mijlociu, reaminteşte Reuters; după ce Soleimani a fost ucis în Irak, forţele iraniene au lansat rachete asupra a două baze din această ţară, în care se aflau militari americani; ulterior, în contextul de alertă pentru o eventuală ripostă din partea Statelor Unite, o rachetă iraniană a doborât avionul Ukraine International Airlines.

Ambasadorul Macaire a mai declarat în înregistrarea video menţionată că ţara sa doreşte să folosească mecanismul de soluţionare a disputelor din cadrul acordului nuclear cu Iranul pentru a găsi o cale spre viitor, iar Brexit-ul nu va afecta angajamentul faţă de acord.

Mecanismul a fost activat luna trecută de Regatul Unit, Franţa şi Germania, care astfel au acuzat practic Iranul de încălcarea prevederilor acordului din 2015. Ca urmare, ar putea fi reactivate sancţiunile ONU împotriva regimului de la Teheran, care fuseseră suspendate conform acordului.

Iranul a avertizat că dacă disputa ajunge în Consiliul de Securitate al ONU, se va retrage din Tratatul de Neproliferare Nucleară din 1968, prin care reglementează la nivel mondial controlul armelor atomice.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel