Ambasada României în Spania, PRECIZĂRI privind documentele pentru MINORII rezidenţi care vor să călătorească în afara ţării

Andreea Cosma |
Data publicării:

Ambasada României în Spania face câteva precizări privind schimbările legislative care reglementează documentaţia pentru minorii rezidenţi în Spania care doresc să călătorească în străinătate.

"Ambasada României în Regatul Spaniei s-a autosesizat cu privire la modificarea legislației spaniole care reglementează documentația necesară minorilor rezidenți pe teritoriul spaniol care doresc să efectueze o călătorie în afara Spaniei începând cu data de 1 septembrie 2019 și a făcut imediat demersuri pe lângă Secretariatul de Stat pentru Securitate din cadrul Ministerului de Interne spaniol.

Citeşte şi: Ce trebuie să ştii dacă îţi duci copilul la şcoală în Spania

Astfel, în discuțiile purtate, Ambasada României în Regatul Spaniei a arătat că, în situația minorilor de naționalitate română rezidenți în Regatul Spaniei se va aplica legislația română în vigoare, care prevede că la momentul efectuării unei călătorii în străinătate, la controlul de la frontieră să fie prezentate cartea de identitate sau pașaportul, emise de autoritățile române, ambele în termen de valabilitate, fără a fi necesară o documentație suplimentară emisă de oficiile consulare române din Regatul Spaniei.

Citeşte şi: Cum se poate obține cetățenia spaniolă. Ce trebuie să știe ROMÂNII

În acest sens, a fost pusă la dispoziția autorităților spaniole o notă informativă care cuprinde informațiile din norma română pentru a fi distribuită tuturor punctelor de frontieră spaniole, astfel încât minorilor de naționalitate română cu rezidența în Spania să nu le fie solicitate documente suplimentare față de pașaport sau cartea de identitate românești, la părăsirea teritoriului spaniol", se arată în postarea de pe pagina oficială a Ambasadei României în Regatul Spaniol.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel