Al doilea convoi cu autospeciale de intervenţie şi materiale medicale, trimise de Franța pentru Ucraina, a ajuns în hubul de la Suceava

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un nou convoi francez cu autospeciale de intervenţie şi materiale medicale a ajuns, luni seara, în hubul umanitar de la Suceava, urmând ca marţi să fie preluat de partea ucraineană şi transportat la Cernăuţi.

Convoiul, condus de un detaşament al FORMISC (divizie militară a Securităţii civile), cuprinde 100 de pompieri francezi şi a transportat 12 maşini de pompieri şi 12 autospeciale de intervenţie, patru camioane cu 50 de tone de echipamente, în special echipamente de înaltă tehnologie de căutare şi salvare şi materiale de stingere a incendiilor.

''Am făcut 2.500 de kilometri de la Paris, am trecut prin cinci ţări şi am ajuns astăzi în hubul de la Suceava pentru a livra aceste echipamente de luptă împotriva incendiilor, de salvare persoane şi de căutare salvare camarazilor noştri ucraineni. (...) Admirăm curajul pompierilor ucraineni în această situaţie şi sperăm că această donaţie de vehicule şi echipamente îi va ajuta în activitatea lor'', a spus team leaderul francez Didier Talbot.

O parte din aceste echipamente au fost achiziţionate graţie autorităţilor locale franceze şi companiilor care au contribuit la strângerile de fonduri gestionate de Centrul de criză şi sprijin.

Operaţiunea este coordonată de Direcţia Generală pentru Securitate Civilă şi Managementul Crizelor a Ministerului de Interne şi Centrul de criză şi sprijin al Ministerului pentru Europa şi Afaceri Externe, în colaborare cu Ambasada Franţei din Ucraina şi se desfăşoară în cadrul Mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene (MPCU), reprezentând "o nouă mărturie a solidarităţii Franţei, a autorităţilor locale şi a companiilor franceze faţă de poporul ucrainean".

Un prim convoi francez de ajutoare, format din 11 maşini pentru stingerea incendiilor, 16 autospeciale de intervenţie şi 23 de camioane cu 49 de tone de echipamente medicale şi de salvare, reprezentând prima contribuţie a Franţei la hubul umanitar de la Suceava, a ajuns în România pe 26 martie, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel