2.000 de hamsteri, sacrificaţi după depistarea unor cazuri de COVID-19 într-un magazin de animale

Alexandru Ichim |
Data publicării:
Fotografie creată de Rudolf Jakkel, de la Pexels
Fotografie creată de Rudolf Jakkel, de la Pexels

Autorităţile din Hong Kong au ordonat marţi sacrificarea a 2.000 de hamsteri după ce un focar de COVID-19 a fost depistat într-un pet shop, relatează Reuters.

Focarul cu varianta Delta legat de un angajat al magazinului a condus la testarea a sute de animale, iar 11 hamsteri au fost depistaţi cu coronavirus, scrie Agerpres. Această descoperire a condus la restricţii în ceea ce priveşte deţinerea de rozătoare ca animale de companie în Hong Kong, care urmează politica "Zero Covid" instituită de guvernul chinez.

Secretarul pentru sănătate din Hong Kong, Sophia Chan, a subliniat în cadrul unei conferinţe de presă că deşi nu există dovezi că animalele domestice pot transmite boala oamenilor, autorităţile acţionează din precauţie interzicând importurile şi vânzările de rozătoare ca animale de companie.

Reguli de igienă 



"Deţinătorii de animale de companie ar trebui să respecte regulile de igienă - inclusiv spălarea mâinilor după atingerea animalelor şi manipularea alimentelor sau a altor articole destinate acestora - şi să evite să sărute animalele", a declarat directorul Departamentului de Agricultură şi Pescuit, Leung Siu-fai Leung.

"Dacă cetăţenii cresc hamsteri, ar trebui să-i ţină în casă şi să nu-i scoată afară", a adăugat el.

Sute de probe au fost colectate de la animale, inclusiv de la iepuri şi şinşile, însă doar hamsterii au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus până în prezent.

Leung a precizat că aproximativ 2.000 de hamsteri din 34 de pet shop-uri vor fi sacrificaţi. Oricine a cumpărat un hamster după data de 22 decembrie 2021 ar trebui să îl predea autorităţilor pentru sacrificare, a subliniat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel