Zborurile din Europa, afectate de GREVE

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Traficul aerian în Europa se va desfăşura, marţi, cu dificultăţi din cauza a două greve separate în Franţa şi Germania, potrivit presei internaționale.

În Germania, apelul la grevă lansat de Verdi, cel mai important sindicat al funcţionarilor publici din Germania, va face ca personalul la sol şi o parte din pompieri să înceteze lucrul pe aeroporturile din Frankfurt, Munchen, Koln şi Bremen. În aceste condiţii, compania aeriană germană Lufthansa a decis să anuleze peste 800 de zboruri, jumătate din zborurile programate pentru marţi, decizie care va afecta aproximativ 90.000 de pasageri.

Pe lângă angajaţii de la aeroporturi, în unele oraşe din Germania vor fi afectate de grevă şi serviciile de transport în comun, creşele sau serviciile de salubritate. 

Şi în Franţa traficul aerian este perturbat ca urmare a deciziei companiei Air France de a anula 25% din zborurile programate, din cauza celei de şasea greve organizată de angajaţi pentru a obţine salarii mai mari.

[citeste si]

Transportatorul aerian francez estimează că va putea asigura 65% din zborurile pe distanţe lungi, 73% din cursele pe distanţe medii dinspre şi spre aeroportul parizian Roissy-Charles de Gaulle şi 80% din zborurile pe distanţe scurte spre aeroportul Orly.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel