Vladimir Putin a vorbit în premieră despre dublura sa

Narcis Popa |
Data publicării:

Președintele rus, Vladimir Putin, a spus, joi, că, deși i s-a propus de multe ori să apeleze la dubură, din motive de securitate, a refuzat de fiecare data să facă acest lucru, scrie Reuters, citând agenția Tass.

În vârstă de 67 de ani, Putin domină scena politică a Rusiei de mai bine de două decenii. De-a lungul anilor, au existat multe teorii ale conspirației potrivit cărora ar folosi una sau chiar mai multe dubluri.


Joi, în cadrul unui interviu acordat agenției de presă Tass, lui Putin i s-a prezentat o listă a celor mai populare căutări pe internet în care apare numele său. Una dintre acestea era: „dovada existenței dublurii lui Putin”.

Persoana care a realizat interviul l-a întrebat pe Putin dacă este „real” sau e vorba de o dublură. Acesta a răspuns că este chiar el, după care a negat să folosește dubluri în aparițiile publice.

Președintele Rusiei, care a abordat în premieră acest subiect al dublurii, a recunoscut însă că i s-a propus să facă acest lucru.

„Am refuzat să apelez la duburi. Am primit această propunere într-una din cele mai dificile perioade, în timpul luptei împotriva terorismului”, a spus Putin, adăugând că se referă la începutul anilor 2000, relatează Mediafax.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel