Viorica Dăncilă, în presa INTERNAȚIONALĂ: „Nu pot să spun că această agendă a fost legată numai de Dragnea”

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Premierul Viorica Dăncilă a promis într-un interviu acordat publicației Politico faptul că va abandona aplicarea controversatelor reforme judiciare. Ea spune că agenda nu a fost legată numai de Liviu Dragnea. 

Astfel, conform sursei citate, premierul român „dă semnalul unei schimbări în partidul său, după ce liderul său a fost încarcerat săptămâna trecută”.

„Acest subiect a făcut mult rău partidului și a polarizat societatea noastră. Vreau ca PSD să devină un partid al echilibrului, iar de acum înainte subiectul justiției nu va mai exista pe agenda guvernamentală, ne vom concentra pe zone de interes care sunt prioritare pentru oameni, precum sănătatea, educația și infrastructura”, a declarat Dăncilă pentru Politico, citat de Știrile PRO TV.

Până acum, PSD a încercat să dea ordonanță de urgență pentru modificarea legilor justiției, suținând că este necesar ca aceste legi să fie aduse în concordanță cu deciziile Curții Constituționale, însă criticii au afirmat că schimbările vor fi în folosul lui Dragnea.

„Nu pot să spun că această agendă a fost legată numai de domnul Dragnea. Au fost multe probleme care au apărut public, legate de acțiuni îndreptate împotriva unor oameni care s-au dovedit a fi nevinovați”, a spus Dăncilă.

Ea a ai adăugat faptul că, deși ar trebui să existe o dezbatere publică despre sistemul de justiție din România, PSD a dus discuția pe marginea acestui subiect prea departe, probabil.

„Cred că politicienii nu ar trebui să intervină în sistemul de justiție”, mai spune ea.

Luni, premierul Viorica Dăncilă pleacă într-o vizită oficială la Bruxelles, unde va discuta cu liderii europeni.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel