MOȚIUNE DE CENZURĂ: Viorica Dăncilă, HUIDUITĂ la tribuna Parlamentului - „Văd aceiaşi politicieni amatori și iresponsabili“ (LIVE)

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Premierul Viorica Dăncilă vorbește de la tribuna Parlamentului României în ziua dezbaterii și votului pentru moţiunea de cenzură a opoziţiei.

Premierul Viorica Dăncilă susţine un discurs în Parlamentul României, în ziua în care se dezbate şi se votează moţiunea de cenzură a opoziţiei.  Premierul României şi preşedinte al PSD, răspunde criticilor aduse în textul moţiunii de cenzură depusă de către opoziţie printr-un discurs de la tribuna Parlamentului.

De la începutul discursului ea a fost huiduită, dar și aplaudată simultan, în încercarea de a acoperi huiduielile.

„Iată-ne din nou în Parlament, la votul unei noi moţiuni de cenzură. Mă uit în sală şi văd aceiaşi politicieni amatori şi iresponsabili“, și-a început Dăncilă discursul.

„- Haideţi să vedem cum am ajuns aici, cine sunt artizanii acestei instabilităţi. Acest Guvern a fost ţinta permanentă a preşedintelui României.

- Avem un preşedinte care este, întâi de toate, candidatul PNL. A încălcat legea fundamentală a ţării în repetate rânduri.

- Aţi avut în favoarea voastră un demers virulent al candidatului Iohannis care şi-a bătut joc de Constituţie şi de drepturile românilor. Un preşedinte care a uitat de români şi de ţara lui.

- Domnul Tăriceanu a pus umărul la acest demers sortit eşecului. Fugind de la guvernare într-o bătaie de joc la adresa românilor. A căzut în capcana lui Victor Ponta. Un destin predictibil, pentru că asta li se întâmplă celor care se aliază cu Ponta. Ponta, expertul în jocuri de culise cu finalitate zero.

- Nu aveţi niciun plan pentru România. Nu vă luptaţi să faceţi bine oamenilor. Voi luptaţi împotriva PSD, luptaţi unii cu alţii, luptaţi cu interesul ţării şi al românilor.

- Superficialitatea voastră e ruşinoasă. E cu atât mai jenant cu cât o faceţi a doua oară anul acesta. Sunteţi cei care niciodată nu învaţă din greşelile trecutului. Nu aveţi habar cum să guvernaţi pentru români.

- Nu vă cunoaşteţi ţara şi poporul; nu înţelegeţi ce nevoi au oamenii. Textul moţiunii vă reprezintă întru totul. O încropire slabă, fără cifre, plină de demagogie. Vă jucaţi de-a guvernarea. V-aţi făcut de râs în faţa propriului popor când v-am chemat să votăm acest demers cât mai repede.

- Să vină domnul Caramitru, de la USR, să le spună pensionarilor că mărirea pensiei aruncă ţara în faliment şi că nu o merită.

- Să vină domnul Orban în faţa IT-iştilor şi să le spună cum e cu impozitarea veniturilor. Asta e viziunea pentru România cu care vreţi să daţi jos Guvernul?

- Diferenţele dintre guvernul PSD şi guvernările voastre sunt multe.  Voi călcaţi în picioare legi, principii, decenţă. 

- Noi guvernăm pentru ţară şi nu am făcut-o perfect. Dar am făcut-o întotdeauna mult mai bine decât voi.

- Nu există ţară în UE care să aibă o fiscalitate mai prietenoasă pentru mediul de afaceri. Investiţiile s-au majorat cu 12,4% iar investiţiile străine sunt cu 22% peste cele din perioada corespunzătoare a anului precedent. Ce aţi făcut voi pentru români?

- În 2016, guvernarea USR-Cioloş a redus veniturile statului, concomitent cu majorarea datoriei publice. 

- Acum avem a şasea cea mai mică datorie publică din UE. Avem cea mai mică rată a şomajului din ultimii 30 de ani.

- Astăzi veți trăi din nou această rușine pentru că nu ați învățat lecția responsabilității.

- Nu aţi învăţat lecţia responsabilităţii. Sunt parlamentari care se vor întoarce după această zi în comunităţile lor şi vor trebui să dea socoteală. Vor trebui să le explice primarilor că proiectele lor nu se vor mai realiza.

 - Să nu subestimați Partidul Social Democrat. Să nu credeți că ne vom opri vreodată, de la putere sau din Opoziție, să luptăm contra voastră.

- Eu personal nu cred că vreți în mod real să guvernați această țară. Aţi mai fost zdrobiţi şi ştiţi cum e.

- Lăsaţi Guvernul să-şi facă treaba. Rămâneţi în opoziţie unde, din fericire, toate ameninţările voastre rămân la stadiul de vorbe. La guvernare aţi fi un pericol pentru această ţară şi pentru români“, a transmis Viorica Dăncilă de la tribuna Parlamentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel