Viorica Dăncilă a recunoscut: S-a uitat la televizor și i-a venit ideea mutării ambasadei la Ierusalim

captura video Digi 24
captura video Digi 24

Viorica Dăncilă a dezvăluit cum a luat decizia de a muta ambasada României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim: s-a uitat la televizor.

 Invitată la Jurnalul de Seară de la Digi24, Dăncilă a spus că a luat decizia pentru că a vrut să le facă pe plac Statelor Unite, iar că informaţia potrivit căreia SUA şi-ar dori acest lucru, a aflat-o „de la televizor”.

Cosmin Prelipceanu (moderator): Aţi susţinut mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim.

Viorica Dăncilă: Da!

Cosmin Prelipceanu: A fost agenda dumneavoastră asta? Ştiţi că a apărut ca din spuma mării. Despre subiectul ăsta nu se discutase deloc.

Viorica Dăncilă: Am spus că asta este părerea mea şi mi-am menţinut-o. Am făcut un memorandum în guvern în care am citit părerea tuturor instituţiilor, astfel încât să pot să trimit la preşedinte.

Cosmin Prelipceanu: Nu aveţi niciun regret nici aici.

Viorica Dăncilă: Nu.

Cosmin Prelipceanu: A fost bine?

Viorica Dăncilă: Da.

Cosmin Prelipceanu: Dar ce am obţinut, noi, ca ţară, din dezbaterea asta? Nici măcar dezbatere că aţi susţinut.

Viorica Dăncilă: Staţi puţin, nu am luat nicio decizie.

Cosmin Prelipceanu: O, ba da. Aţi anunţat.

Viorica Dăncilă: Decizia o lua preşedintele. Aceasta este părerea mea, iar eu în calitate de prim-ministru am crezut şi cred că trebuie să fim alături de partenerul strategic care ne asigură securitatea. În momentul în care preşedintele Statelor Unite a anunţat despre mutarea ambasadei am considerat că noi, cei care ştim cât de important este partenerul strategic pentru ţară, să facem această decizie.

Cosmin Prelipceanu: De ce nu am mutat ambasada, dacă era o decizie bună?

Viorica Dăncilă: Pentru că decizia trebuia luată de preşedinte.

(...)

Cosmin Prelipceanu: V-a cerut cineva din Statele Unite să faceţi asta?

Viorica Dăncilă: Nu mi-a cerut nimeni.

Cosmin Prelipceanu: A fost un joc al aşteptărilor? Ştiaţi ce şi-ar dori americanii şi...

Viorica Dăncilă: Nu, am văzut, deci avem şi noi informaţiile şi ne uităm şi noi la televizor chiar dacă suntem prim-miniştri.

Cosmin Prelipceanu: Ideal ar fi să aveţi mai mult decât informaţiile de la televizor.

Viorica Dăncilă: V-am explicat care a fost logica. Eu cunosc foarte bine modalitatea de lucru în guvern. Eu am făcut un memorandum în care ministerul de Externe...

Cosmin Prelipceanu: Dumneavoastră vă uitaţi la televizor şi ziceţi că ar fi bine să facem ca americanii.

(...)

Cosmin Prelipceanu: O decizie pe care aţi luat-o pe baza uitatului la televizor.

Viorica Dăncilă: Nu. Pe baza modului în care a procedat Statele Unite ale Americii. Şi am considerat că noi, ca partener strategic, trebuie să fim alături de Statele Unite. Dar văd că dumneavoastră aveţi o altă părere, că nu trebuie să fim alături de Statele Unite.

Cosmin Prelipceanu: Şi ăsta a fost un lucru bun pentru România?

Viorica Dăncilă: Şi de ce a fost un lucru rău?

Cosmin Prelipceanu: Dar a fost un lucru bun?

Viorica Dăncilă: Dar pentru ce a fost un lucru rău? Da! Pentru că Statele Unite au văzut că, totuşi, România poate să fie o voce şi poate să fie alături de Statele Unite ale Americii. Pentru ce a fost un lucru rău?

 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.27