Victor Ponta: "Vin vremuri mult mai grele"

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat joi, la Satu Mare, că va veni vremea ca toţi cei care îşi doresc binele României vor trebui să se unească pentru că vor veni vremuri "mult mai grele".

"Eu cred că va veni din nou vremea când va trebui să ne unim toţi cei care vrem binele României, că vin, din păcate, şi vremuri mult mai grele. În fiecare zi pierdem români care pleacă din ţară, aia e cea mai mare pierdere, în fiecare zi pierdem fonduri europene, în fiecare zi pierdem bani pe care îi împrumutăm şi pe care trebuie să îi dăm înapoi. Ţara asta are un necaz, întâi l-a votat pe un preşedinte care a zis 'Să trăiţi bine' şi am trăit foarte prost pe vremea lui. După aia a venit un preşedinte care a zis 'România lucrului bine făcut', mie mi se pare că e prost făcut, prost rău de tot acum în România. Aşa încât nu mai spunem nici cu trăit bine, nici cu bine făcut, vă spunem doar să fiţi pro România, să facem ce credem noi că e într-adevăr bine pentru România", a spus Victor Ponta.

Pro România Satu Mare a organizat joi lansarea candidaţilor la alegerile europarlamentare, eveniment la care au participatVictor Ponta, comisarul european Corina Creţu, candidat pentru un nou mandat de europarlamentar, Ioan Rus şi circa 200 de membri de partid din judeţ.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel