Vicepreşedintele Amrullah Saleh contestă regimul taliban şi susţine că este preşedinte legitim

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Amrullah Saleh
Amrullah Saleh

Prim-vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh a declarat, marţi seară, că el este preşedintele interimar "legitim" al Afganistanului, semnalând că va organiza rezistenţa armată contra insurgenţilor talibani, în timp ce un lider taliban, mollahul Abdul Ghani Baradar, a sosit în Kandahar.

Deşi insurgenţii talibani au ocupat numeroase provincii din Afganistan şi s-au instalat la Kabul, prim-vicepreşedintele afgan Amrullah Saleh a anunţat marţi seară că el este preşedintele interimar al ţării şi că depune eforturi pentru o administraţie de uniune naţională, subliniind că nu va fi subordonat regimului taliban.

"Clarificare: conform Constituţiei Afganistanului, în absenţa, în cazul plecării, demisiei sau decesului preşedintelui, prim-vicepreşedintele devine preşedinte interimar. În momentul de faţă, eu sunt în ţară şi sunt preşedintele legitim pentru afacerile curente. Încerc să iau legătura cu toţi liderii pentru a asigura susţinerea şi pentru a avea consens", a declarat, prin Twitter, Amrullah Saleh, prim-vicepreşedinte al Afganistanului. Preşedintele Ashraf Ghani a părăsit Afganistanul în momentul venirii insurgenţilor talibani la Kabul.

"Sunt pe teritoriul ţării, pentru o cauză şi cu un scop. Cu credinţa solidă în dreptate. Avem legitimitatea de a ne opune opresiunii susţinute de Pakistan şi dictaturii brutale", a subliniat Amrullah Saleh. Anterior, prim-vicepreşedintele afgan a semnalat că el nu li se va subordona "niciodată" "teroriştilor talibani".

Vicepreşedintele Amrullah Saleh contestă regimul taliban

 

"Ar fi zadarnic să intrăm acum în polemici cu preşedintele SUA. Îl lăsăm să analizeze situaţia. Noi, afganii, trebuie să demonstrăm că Afganistanul nu este Vietnamul şi că talibanii nu sunt nici pe departe Vietcong. Spre deosebire de SUA şi NATO, noi nu ne-am pierdut energia şi vedem oportunităţi enorme. Avertismentele inutile s-au încheiat. Alăturaţi-vă rezistenţei!" a subliniat Amrullah Saleh. Conform unor surse locale, Amrullah Saleh se află într-o regiune care nu este încă ocupată de talibani, în Valea Panjshir, în nord-estul Afganistanului, la circa 150 de kilometri de Kabul.

În paralel, mollahul Abdul Ghani Baradar, unul dintre liderii Mişcării talibanilor afgani, a sosit în oraşul afgan Kandahar. "Mollahul Baradar a revenit în ţara sa iubită marţi după-amiază, din Qatar", a declarat un purtător de cuvânt al acestuia, potrivit postului irlandez RTE şi publicaţiei germane Stern. Mollahul Abdul Ghani Baradar este vicepreşedinte al Mişcării talibanilor afgani şi liderul Biroului politic al talibanilor afgani din Doha, Qatar. Baradar a reprezentat Mişcarea talibanilor afgani în negocierile cu Statele Unite, care au avut drept rezultat acordul din 2020, prin care Washingtonul a decis retragerea trupelor americane din Afganistan. Nu se ştie unde se află în acest moment Hibatullah Akhundzada, liderul Mişcării talibanilor afgani.

Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al Mişcării talibanilor afgani, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă organizată la Kabul, că liderii talibani vor relaţii bune cu alte ţări şi că vor respecta drepturile fundamentale ale omului, însă în conformitate cu Legea islamică (Sharia). "Noi nu vrem inamici pe plan intern sau extern", a afirmat Zabihullah Mujahid. Reprezentantul talibanilor a declarat că femeile vor avea dreptul de a studia şi de a munci, "vor fi foarte active în societate, dar conform principiilor islamice".

Insurgenţii talibani afgani au ocupat numeroase provincii din Afganistan, inclusiv zone din capitala ţării, Kabul. Preşedintele Ashraf Ghani a părăsit Afganistanul. Mişcarea talibanilor afgani a anunţat o amnistie pentru toţi funcţionarii din cadrul fostei Administraţii de la Kabul şi au cerut reluarea activităţilor instituţiilor, potrivit Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel