Unde se duc BANII românilor: Asfaltări pe NINSOARE în Bistrița-Năsăud. Video

Narcis Popa |
Data publicării:

O porțiune dintr-un drum din comuna Șieu, județul Bistrița-Năsăud, a fost asfaltată în timp ce ningea abundent, imagini cu utilajele care lucrează fiind surprinse de o localnică și postate pe Facebook. Potrivit primarului, constructorul și-a asumat lucrările și se va testa calitatea acestora.

Porțiunea de drum a fost asfaltată în timp ce ningea abundent, după ce constructorul și autoritățile au decis să continue asfaltarea începută când vremea era favorabilă.

Imaginile cu utilajele care asfaltează au fost surprinse de o localnică și postate pe Facebook.

„02.12.2019, ora 19.50, ninsoare, sat Ardan, comuna Șieu, se asfaltează. Sper că firma executantă să își asume în totalitate eventualele probleme care ar putea apărea referitor la durata de viață a asfaltului! Locuitorii din Ardan îl așteaptă de zeci de ani, ar fi păcat ca acum, când își văd visul împlinit, cineva să își bată joc de ei” a scris pe Facebook o localnică.

Primarul comunei Șieu, Ioan Sebastian Cifor, spune că firma care asfaltează și-a asumat răspunderea pentru turnarea asfaltului în condiții nefavorabile iar decizia de a continua a fost luată împreună cu proiectantul și cu șeful de șantier.

„Noi am început asfaltarea porțiunii de drum undeva pe la ora 10:00, iar după-amiază a început să ningă abundent. L-am informat pe constructor că ninge foarte tare și i-am cerut să oprească asfaltările însă acesta mi-a spus că două dintre mașini sunt deja încărcate cu asfalt și sunt în apropierea localității. După o discuție cu șeful de șantier și cu proiectantul, constructorul m-a anunțat că el își asumă lucrările și a cerut să fie lăsat să continue asfaltarea. Este vorba de aproximativ 100 de metri de drum. Am stabilit că în primăvară se vor lua mai multe probe, vom face o serie de expertize de laborator pentru a se stabili dacă calitatea corespunde. Dacă asfaltul turnat în condițiile acestea nu este bun, va fi scos pe cheltuiala constructorului și strada va fi reasfaltată. Drumul are o garanție de 10 ani și acesta era primul strat de asfalt peste care mai urmează să fi turnate încă alte două straturi”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, primarul comunei Șieu, Ioan Sebastian Cifor.

Drumul comunal pe care s-a asfaltat în timp ce ningea are o lungime de 800 m și face parte dintr-un program de asfaltare accesat de Primăria Șieu, în valoare de 4,8 milioane de lei, banii fiind alocați prin Programul Național de Dezvoltare Locală pentru asfaltarea a 20 de străzi din comună.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel