Un tânăr de 16 ani, găsit ascuns la roata avionului, după un zbor de 8.000 de km

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Un tânăr de 16 ani, găsit ascuns la roata avionului, după un zbor de 8.000 de km
Un tânăr de 16 ani, găsit ascuns la roata avionului, după un zbor de 8.000 de km

Un adolescent a fost găsit în viață, ascuns la roata unui avion ce tocmai efectuase un zbor de peste 8.000 de km, din Kenya în Olanda, cu escale în Turcia și Marea Britanie.

Băiatul de 16 ani, care ar fi originar din Kenya, a fost găsit de angajații Aeroportului Maastricht, joi, la puțin timp după ce aeronava a aterizat. Acesta a reușit să supraviețuiască zborului de mii de km, însă a fost dus de urgență la spital, suferind de hipotermie severă.

Aeronava de tip cargo, ce aparține companiei Turkish Airlines, a decolat miercuri de pe aeroportul din Nairobi, cu destinația Istanbul. De acolo, a plecat către Aeroportul Stansted, din Essex, de unde a decolat către destinația finală, Maastricht.

Astfel de cazuri în care pasageri clandestini se ascund în trenul de aterizare al avioanelor pentru a ajunge în Europa apar tot mai des în ultima vreme. Însă mulți dintre ei mor înghețați sau din cauza lipsei oxigenului, din cauza altitudinii de peste 11.000 de metri la care zboară avioanele comerciale.

În alte situații, aceștia cad de la înălțime în momentul în care pilotul coboară trenul de aterizare în apropierea aeroportului.

 

Aeronava a plecat inițial din Nairobi

 

Un purtător de cuvânt al Aeroportului Stansted a declarat că aeronava a plecat inițial din Nairobi și nu există indicii că tânărul de 16 ani s-au urcat cât avionul a staționat în UK.

Teoria cea mai plauzibilă este că băiatul a reușit să se ascundă undeva în interiorul aeronavei în prima etapă a călătoriei și s-a furișat la trenul de rulare după ce avionul a aterizat la Stansted, relatează Știrile PRO TV. Zborul de numai 400 de km din Marea Britanie până la Maastricht a fost efectuat la o altitudine mai mică, iar condițiile au fost mai ușor de îndurat.

Cu toate acestea, experții în aviație spun că este un miracol că adolescentul a supraviețuit.

Autoritățile olandeze au demarat o investigație pentru a stabili dacă tânărul de 16 ani a fost adus de traficanții de persoane.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel