Un român din Italia a murit pe stradă, sub ochii soției

carabinieri-italia-politie-italia-masina-carabinieri-ilustrativ_14048700
Un român în vârstă de 57 de ani, stabilit în localitatea Santa Teresa di Riva, din Italia, a murit subit vimeri dimineață, după ce i s-a făcut rău în timp ce mergea pe stradă alături de soția sa.

 Tragedia s-a petrecut în Roccalumera, iar primele informații indică faptul că bărbatul ar fi suferit un infarct fulgerător.

Potrivit primelor date, românul se plimba împreună cu soția când, dintr-odată, s-a prăbușit la pământ și și-a pierdut cunoștința în doar câteva clipe. Femeia, aflată lângă el în momentul dramatic, a cerut imediat ajutor, iar la fața locului a fost trimis un echipaj medical de urgență.

Intervenție rapidă, dar fără rezultat

O ambulanță a serviciului 118 din Santa Teresa di Riva a ajuns rapid în zonă, iar cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, chiar pe marginea drumului, acolo unde bărbatul căzuse.

Medicii au continuat timp îndelungat procedurile de salvare, în speranța că îl vor putea readuce la viață. Din păcate, românul nu și-a mai revenit și nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare.

În cele din urmă, personalul medical a fost nevoit să constate decesul. Primele indicii arată că moartea ar fi fost provocată de un infarct sever, survenit brusc, fără semne prealabile evidente.

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close