Un român în vârstă de 46 de ani a fost salvat de către angajații serviciului de salubritate din Salonic, după ce a fost aruncat accidental într-un camion de colectare a deșeurilor. Incidentul s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, în timpul unei furtuni, pe bulevardul Nikis.
Potrivit publicației Ekathimerini, românul nu are un domiciliu stabil. Bărbatul s-a adăpostit într-un container de gunoi pentru a se proteja de ploaia torențială. La scurt timp după miezul nopții, echipajul de salubritate a golit containerul în cuva utilajului care compactează gunoiul.
Angajații au observat prezența bărbatului fix în momentul în care acesta a căzut în mecanismul de compactare și au reușit să oprească imediat funcționarea utilajului.
Românul s-a lovit la picior
Bărbatul a fost extras din utilaj și transportat la spital pentru investigații medicale. În urma evaluării, medicii au constatat că bărbatul a suferit o leziune la nivelul piciorului.
Din fericire, starea sa este stabilă și viața nu îi este pusă în pericol.
Lazaros Zahariadis, viceprimarul orașului Salonic, responsabil cu serviciile de colectare și reciclare, a calificat evenimentul drept unul „șocant și fără precedent”. Oficialul a lăudat prezența de spirit a muncitorilor care au observat rapid că românul era în container și au oprit utilajul la timp.