Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, prin decizia Judecătoriei Cluj-Napoca, după ce a agresat violent un cetățean străin aflat la muncă în România. Potrivit procurorilor, incidentul s-a petrecut în noaptea de 26 august 2025, în jurul orei 23:40, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de pe strada Cantonului, unde agresorul a lovit victima cu o bucată de lemn în cap, spate și picioare. În urma atacului, muncitorul străin a suferit leziuni grave, necesitând 40-45 de zile de îngrijiri medicale, iar în prezent se află în comă, medicii neputând garanta supraviețuirea sa.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au precizat că fapta a fost comisă cu o violență extremă, inculpatul continuând să lovească victima chiar și după ce aceasta căzuse la pământ. „Faptul că atacul a avut loc într-o zonă întunecată, ferită de ochii lumii, asupra unui cetățean străin aflat la muncă în România, și că inculpatului i-au fost indiferente consecințele, arată un grad ridicat de periculozitate”, au transmis reprezentanții parchetului.
Magistrații au admis propunerea de arestare preventivă, considerând că agresorul reprezintă un pericol pentru ordinea publică. În motivarea deciziei, procurorii au subliniat că „inculpatul a demonstrat un comportament extrem de agresiv”, ceea ce justifică privarea sa de libertate.
Cazul de la Cluj s-a petrecut în aceeași zi în care, în București, un cetățean din Bangladesh, angajat ca livrator, a fost lovit de un tânăr de 20 de ani. Atacatorul l-a agresat verbal și fizic, numindu-l „invadator” și cerându-i să se întoarcă în țara sa, incidentul fiind filmat. Și în acest caz, agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Agresiunile asupra muncitorilor străini vin pe fondul unor tensiuni alimentate în spațiul public. Săptămâna trecută, polițistul Marian Godină a depus o plângere penală împotriva deputatului AUR Dan Tanasă, acuzându-l de incitare la ură și discriminare, după ce acesta a postat pe Facebook: „Refuzaţi comanda dacă nu e livrată de un român. Nu mai încurajaţi importul de muncitori necalificaţi din Asia şi Africa. Treziţi-vă!!!”.
În replică, deputatul AUR a afirmat, după incidentul din București, că violența din marile orașe nu are legătură cu postările sale și că mesajele sale nu vizează discriminarea pe criterii de origine, ci atrag atenția asupra „importului de nesiguranță și practici sălbatice”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News