Un deputat PNL susține că a fost amenințat cu MOARTEA de un lider AUR la moțiunea de cenzură: "Voi depune o plângere penală"

Liviu Ludovic |
Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Deputatul Alexandru Muraru, preşedintele filialei ieşene a PNL, a anunţat că va depune o plângere penală pe numele copreşedintelui AUR Claudiu Târziu din cauza declaraţiilor făcute de acesta la tribuna Parlamentului, pe care liberalul le consideră a fi o ameninţare explicită cu moartea. 

Deputatul liberal Alexandru Muraru anunță că depune plângere penală pe numele senatorului AUR, Claudiu Târziu, după ce acesta l-ar fi amenițat cu moartea de la tribuna Parlamentului.

Deputatul Alexandru Muraru, consilierul premierului pentru pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, a transmis, marți, printr-un comunicat de presă, că se simte amenințat cu moartea.

„Încă o dovadă, dacă mai era nevoie, că reprezentanții AUR sunt neo-legionari! Amenințarea cu moartea explicită și implicită și comparația cu legionarii este inadmisibilă”, spune Muraru.

Deputatul se simte amenințat cu moartea

 

El susține că, de la tribuna Parlamentului, co-președintele AUR, Claudiu Tîrziu, l-a amenințat, spunându-i: „O să dai socoteală pentru mizeriile pe care le verși în capul AUR”, iar el consideră că aceasta este „o amenințare directă, fățișă, specifică gangsterilor politici, incompatibilă cu normele de drept ale unui stat democratic”.

Mai mult, spune Muraru, în discursul susținut la moțiunea de cenzură, Târziu a spus și că „dacă eram legionar, știți cum procedam, da? Așa, doar cu cuvintele”, referindu-se la acuzații venite din sală.

„Voi depune o plângere penală prealabilă la Poliție pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare. Din punctul meu de vedere, cred că reprezentanții AUR au depășit o linie roșie. Violența în politică este specifică partidelor totalitare, extremist, iar prin ceea ce s-a întâmplat astăzi (marți - n.r.), s-a dovedit că ceea de am spus de-a lungul timpului despre această formațiune politică a fost corect. Amenințarea cu moartea explicită și implicită și comparația cu legionarii este inadmisibilă. Este unică în istoria Parlamentului României după 1990”, spune Alexandru Muraru.

Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD a fost adoptată, marţi, de Parlament

 

S-au înregistrat 281 voturi "pentru" din cele 281 exprimate. Au fost prezenţi 318 parlamentari. Parlamentarii PNL, UDMR şi ai minorităţilor naţionale nu au votat.

Pentru a trece moţiunea era nevoie de 234 voturi favorabile.

"Parlamentul adoptă moţiunea de cenzură şi retrage încrederea acordată Guvernului, prin hotărârea Parlamentului României nr. 31 din 2020. Potrivit articolului 110 al. 4 din Constituţie, Guvernul al cărui mandat a încetat nu mai îndeplineşte actele necesare pentru administrarea treburilor publice până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern", a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel