Pe noptiera familiei se află încă o fotografie cu Luc (nume fictiv), făcută la vârsta de 18 ani. „Atunci era încă un băiat normal”, spune Omer, tatăl adoptiv, astăzi în vârstă de 78 de ani. Din rațiuni de siguranță, publicația nu a dezvăluit numele de familie și nici localitatea în care trăiesc cei doi soți.
Luc are acum 30 de ani și locuiește din nou în România, de unde, în ultimii ani, le trimite constant mesaje de amenințare cu moartea părinților săi adoptivi. „Într-o zi ne-a scris că e pe drum ca să ne omoare. Atunci poliția a stat o zi întreagă de pază la ușa noastră”, povestește Omer.
Tânărul a ajuns pentru prima dată în Belgia în 1992, la vârsta de cinci ani, dintr-un orfelinat din Constanța. „Am auzit un apel la Radio 2 pentru familii-gazdă”, își amintește Lieve, soția lui Omer, care a lucrat o viață întreagă ca educatoare. „Ne doream să ajutăm și ne-am oferit să primim un copil pe timpul vacanței de vară.”
După căderea lui Nicolae Ceaușescu în 1989, întreaga lume a descoperit condițiile dramatice din orfelinatele românești. Politica dictatorului de a interzice contracepția și de a obliga familiile să aibă minimum cinci copii, pe fondul unei sărăcii extreme, a dus la abandonuri masive. Imagini cu copii subnutriți, ținuți în pătuțuri cu gratii, au șocat opinia publică internațională. Până în anul 2000, peste 30.000 de copii români au fost adoptați în străinătate, însă mulți au rămas marcați de traumele începutului de viață.
În cazul lui Luc, prima vară petrecută în Belgia a fost una fericită. „Nu vorbea olandeză, iar noi nu știam română. Cu toate acestea, am petrecut zile minunate. Am mers cu toată familia cu rulota până în Spania, iar Luc înflorise”, povestește Lieve. Despărțirea a fost însă dureroasă. „Îmi amintesc cum l-am dus plângând la aeroport. Mi s-a rupt inima.”
Cei doi belgieni au stat de vorbă cu jurnaliștii publicației De Morgen
Rănile copilăriei în orfelinat
Decizia adopției a venit în urma insistențelor celor cinci copii ai familiei, care nu voiau ca Luc să fie lăsat în urmă. Procedura a durat mai bine de un an, timp în care părinții au făcut două drumuri în România pentru a-l vizita. „Îi promisesem că vom reveni. Părea că ne crede doar când ne-a văzut acolo. Îl văd și acum cum strălucea de fericire printre ceilalți copii când ne-a observat”, spune Lieve.
Rănile copilăriei erau însă evidente. „Nu existau locuri de joacă. Mulți copii purtau bonete ca să nu-și transmită păduchii”, adaugă ea. La sosirea în Belgia, Luc avea hepatită și șchiopăta. „Medicul ne-a spus că femururile îi erau lipite din cauza injecțiilor zilnice pe care le primeau copiii ca să tacă atunci când plângeau. Probabil așa a luat și hepatita”, explică Omer. Băiatul a fost operat la Leuven și a reușit să meargă normal, însă traumele psihice au rămas.
În adolescență, Luc a început să-și caute rădăcinile. La 18 ani, părinții adoptivi au călătorit împreună cu el în România, unde au întâlnit femeia menționată în dosarul său ca mamă biologică. „A acceptat să se vadă cu noi, dar pentru Luc a fost o mare dezamăgire”, spune Lieve. Într-un interviu acordat revistei românești DOR în 2022, tânărul mărturisea că a simțit că acea femeie nu era mama lui reală și că părinții adoptivi îi ascund adevărul. În timp, a început să creadă chiar într-un complot pus la cale de aceștia, el fiind răpit.
Nici pe plan profesional lucrurile nu au mers cum spera. Deși s-a calificat ca stivuitorist, visa la un loc de muncă bine plătit și la o carieră promițătoare. A trimis CV-uri în care se prezenta drept specialist IT poliglot, însă angajările erau mereu de scurtă durată. În cele din urmă, a acumulat datorii și a plecat în România.
Tânărul român a adoptat un comportament distructiv
Revenit pentru scurt timp în Belgia, în 2012, comportamentul său s-a deteriorat: nopți pierdute, consum de alcool, certuri violente. Relația cu familia a devenit tot mai conflictuală, iar în cele din urmă a rupt legătura, rămânând doar cu amenințările și acuzațiile trimise prin email.
Un psiholog clinic explică fenomenul printr-un mecanism specific copiilor abandonați: aceștia dezvoltă o formă de respingere, testând mereu limitele relațiilor apropiate și forțând ruptura pentru a-și confirma convingerea că nimeni nu îi iubește. Studiile arată că mulți dintre tinerii adoptați din orfelinatele românești în anii ’90 se confruntă la maturitate cu tulburări emoționale și sociale.
Luc susține în continuare că părinții adoptivi l-au răpit, chiar dacă a refuzat testele ADN care i-ar confirma identitatea mamei biologice. Îi acuză de fapte grave – crime, incest și falsuri – fără nicio dovadă. Ultimele emailuri transmise conțin mesaje pline de ură și amenințări cu moartea.
Omer și Lieve au predat mesajele poliției, dar nu au depus plângere oficială, de teama escaladării situației. „E dureros. El rămâne fiul nostru, chiar dacă acum ne respinge. I-am scris de Crăciun să lăsăm totul în urmă, dar nu am primit niciun răspuns”, spune Omer. „Ne-am obișnuit cu asta”, adaugă Lieve cu tristețe.
„Tragedia”, conchide fiul lor cel mare, Tom, „este că o familie cu intenții bune și o inimă mare nu a reușit să ofere unui copil traumatizat o viață normală și, în final, a ajuns ea însăși victimă”.
*Luc este un nume fictiv.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
