Un bărbat a reușit să urce în avion cu un pistol încărcat în buzunar. Abia la debarcare a fost descoperit de polițiști

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un bărbat a putut călători cu avionul din Barbados la Miami, statul Florida, cu un pistol încărcat în buzunar, a informat presa americană, potrivit AFP.

Acest pasager a petrecut cele patru ore de zbor cu arma, în care se aflau cinci gloanţe, în cabină, a precizat canalul NBC6.

Abia pe aeroportul din Miami, agenţii TSA, agenţia de securitate în transporturi din Statele Unite, au găsit arma în bunurile sale. Media americane nu au precizat când s-a întâmplat acest incident.

Potrivit NBC6, pasagerul a spus poliţiei americane că atunci când s-a îmbarcat în Bridgetown, capitala Barbados, avea arma într-un buzunar al pantalonilor.

Un bărbat a reușit să urce în avion cu un pistol încărcat în buzunar



Poliţia l-a arestat, iar un judecător l-a inculpat pentru port de armă ascunsă, o infracţiune pasibilă de până la cinci ani de închisoare în Florida.

Pasagerul s-a declarat nevinovat şi trebuie să se prezinte din nou în instanţă la jumătatea lui decembrie.

Premierul Barbadosului, Mia Mottley a declarat vineri că a cerut un "raport urgent" asupra cazului, promiţând că oricine a permis ca incidentul să aibă loc va fi tras la răspundere.

"Consecinţele pentru ţară sunt grave şi enorme", a adăugat ea.

Este o falie majoră pentru Statele Unite, care au încercat să-şi consolideze la maxim măsurile de securitate la frontieră, în special în aeroporturi, după atacurile de la 11 septembrie 2001.

Washingtonul cere guvernelor străine să aplice standardele americane de securitate pe aeroporturile din care pleacă zboruri directe către Statele Unite, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel