Ucraina: O eroină naţională a fost prinsă cu un certificat de vaccinare fals

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Eroina naţională ucraineană Nadia Savcenko, fostă prizonieră în Rusia, este acum pasibilă de pedeapsa cu închisoarea în propria ţară, după ce a fost prinsă la Kiev cu un certificat fals de vaccinare împotriva COVID-19, relatează vineri dpa.

Informaţia a fost confirmată de ministrul de interne Denis Monastirski. Savcenko, în vârstă de 40 de ani, a intrat în ţară cu avionul, venind din Turcia, împreună cu sora ei, iar amândouă ar putea fi condamnate la până la doi ani de închisoare.

În Ucraina, certificatul de vaccinare îl scuteşte pe deţinător de carantină la revenirea în ţară.

Savcenko, fost militar profesionist, a fost capturată în 2014 în luptele împotriva separatiştilor pro-ruşi din regiunea Lugansk din estul Ucrainei şi a fost predată Rusiei, unde a fost condamnată la 22 de ani de închisoare pentru omucidere, într-un proces care a atras atenţia pe plan internaţional. Ea a fost eliberată în 2016, în urma unui schimb de deţinuţi.

Peste 850 de români, prinși cu certificate verzi falsificate. Sute de dosare penale

 

Pentru că lucrurile par scăpate de sub control și prea puțini oameni sunt dispuși să respecte regulile din pandemie, polițiștii și jandarmii au întețit verificările.

Într-o singură zi, au dat peste 2.500 de amenzi. Autoritățile precizează că sunt vizați cei care folosesc certificate verzi falsificate, dar și cei care nu poartă masca de protecție acolo unde este obligatorie.

„Personele care fac acest lcuru riscă dosar penal sau amendă până la 2.500 de lei. Nu ne jucam cu sanantatea noastră”, spune Diana Sarca, purtător de cuvânt, MAI, potrivit Știrile PRO TV.

Autorităţile fac tot mai multe controale în locurile aglomerate. Într-un restaurant, singurul care nu avea certificat verde era chelnerul, în ciuda faptului că excutivul a decis prin ordonanţa de urgenţă ca „toti angajaţii care desfăşoară activităţi de preparare şi comercializare ale produselor alimentare şi băuturilor alcoolice în interior” trebuie să deţină documentul care atestă că s-au vaccinat sau au trecut prin boală.

"Patronul restaurantului să se asigure că angajaţii lui cel puţin sunt testaţi. Dacă aveam cel puţin procentru de vaccinare destul de mare, poate că ajungeam să facem ce a făcut Danemarca sau alte ţări. Dar la acest moment nu ai cum. Acum avem un teren prielnic de răspândire”, a precizat Raed Arafat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel