Incident curios petrecut în apropiere de Vidin, Bulgaria. O familie de turiști care se întorcea din vacanță în Muntenegru susține că a fost oprită în trafic de doi bărbați aflați într-un autoturism civil, fără însemne oficiale, care s-ar fi comportat ca niște agenți de poliție, deși nu ar fi respectat procedurile standard de identificare.
Potrivit unui mesaj publicat pe grupul de Facebook „Forum Thassos", familia se afla la kilometrul 4,7 în zona Vidin atunci când a fost oprită de un autoturism Audi A6 de culoare neagră, cu numere de înmatriculare bulgărești BH 6996 BH. Autoarea postării precizează că cei doi bărbați nu au folosit semnale sonore sau baston reflectorizant, ci au făcut semn cu mâna din mașină, și că niciunul dintre ei nu s-ar fi legitimat sau nu ar fi explicat inițial motivul opririi.
"Polițistul" i-a înmânat o amendă de 100 de euro, însă nu a vrut să-i arate și dovada video
Cei doi ar fi acuzat șoferul că ar fi depășit neregulamentar un alt autovehicul pe un sector de drum cu o singură bandă, unde traficul se desfășura în șir indian, o abatere pe care familia susține că nu a comis-o. La solicitarea de a li se prezenta o înregistrare video care să susțină acuzația, bărbații ar fi confirmat inițial că o dețin, însă ulterior ar fi aplicat direct o amendă de 100 de euro, fără a mai oferi dovada promisă.
În lipsa unei probe video, familia a refuzat plata amenzii. Autoarea postării afirmă că, în acel moment, cei doi bărbați ar fi devenit amenințători, spunând că vor reține plăcuțele de înmatriculare ale mașinii. Ea susține că poate pune la dispoziție o fotografie și identitatea unuia dintre cei doi, pe care îl numește Pavel Petyov Kolev, precizând că al doilea bărbat nu ar fi rostit niciun cuvânt pe parcursul întregului incident.
FOTO
![]()
Mașina pe care o folosesc cei doi "polițiști".
![]()
Mesajul complet postat de româncă pe Facebook
Este important de precizat că relatarea provine exclusiv dintr-o postare pe rețelele sociale, nu a fost confirmată oficial de autoritățile bulgare și nu a putut fi verificată independent.
Românii spun că e totul o înșelătorie
Postarea a generat un val de comentarii din partea altor membri ai grupului, unele dintre acestea punând sub semnul întrebării chiar decizia familiei de a opri mașina. Mai mulți utilizatori au atras atenția că, în Bulgaria, oprirea în trafic ar trebui să se facă exclusiv la solicitarea unor echipaje oficiale de poliție, jandarmerie sau ambulanță, clar identificabile, și că opriri la solicitarea unor vehicule fără însemne nu ar trebui respectate.
"Întrebare... De ce ai oprit? La o mașină care nu e poliție...jandarmerie...salvare...
Pe bune acum... Eu nu opream nici dacă aruncau cu bolovani în mine.", comentează cineva.
Alți comentatori au avertizat că, spre deosebire de practicile raportate în Grecia, legislația bulgară nu prevede reținerea plăcuțelor de înmatriculare pentru abateri minore, sugerând că amenințarea ar fi putut fi o formă de intimidare. Mai mulți utilizatori au recomandat apelarea numărului unic de urgență 112 în situații similare.
"E țeapă. În legislația bulgară nu se rețin plăcuțele pentru orice rahat cum au facut la greci. Trebuia apelat 112 pe loc".
"Amenințarea că dacă nu plătiti amenda pe loc vă ia plăcuțele, nu v-a dat de gândit? Nu e obligatoriu să plătim amenzi pe loc, trebuia să sunați la 112."
"Este cunoscut de ani de zile în Bulgaria că nu oprești decât dacă vezi echipaj de poliție cu mașina de poliție și toate cele, nici măcar dacă vezi unul pe strada îmbrăcat în polițist fără mașină, fără nimic, nu oprești. Dacă e ceva te opresc ei mai târziu sau la vama. În rest e cancan ... să ziceți mersi că nu ați rămas fără bani și mașină și pe drumuri ...!! Alta dată mare atenție !!"
Un comentariu a ridicat însă un semn de întrebare asupra autenticității procesului-verbal prezentat în postarea inițială, observând că amenzile emise oficial în Bulgaria sunt redactate atât în limba bulgară, cât și în engleză.
"Pe procesele verbale de amendă în BG conținutul este scris în limba bulgara și în limba engleză. Cel prezentat de dvs. este doar în limba bulgară. Eu cred că este un fake. De curiozitate încercați să-l traduceți cu Google translator!"