Alegeri în Serbia: Victorie istorică a mişcării studenţeşti în faţa lui Aleksandar Vucic

alegeri serbia
Alegeri istorice în Serbia. Mişcarea studenţească a câștigat alegerile parlamentare în faţa lui Aleksandar Vucic.

Mişcarea studenţească a intrat în istorie duminică în Serbia, triumfând la urne împotriva liderului naţionalist Aleksander Vucic, după doi ani de proteste împotriva corupţiei, relatează AFP.

O figură dominantă în politica naţională timp de 14 ani, Vucic şi-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare anticipate în favoarea listei studenţilor, compusă din reprezentanţi ai societăţii civile, un anunţ care a declanşat o explozie de bucurie în toată ţara.

"Este clar că am pierdut aceste alegeri", le-a spus el susţinătorilor săi la sediul partidului său din capitala Belgrad. Potrivit lui Vucic, lista studenţilor va avea între 135 şi 140 de locuri în legislativ, iar partidul său, aproximativ 105. "Nimeni altcineva nu a intrat în parlament", a precizat el.

După ce a menţinut legături strânse cu Rusia pe tot parcursul preşedinţiei sale, el a dat vina pentru rezultat pe influenţele străine.

"Vreau ca oamenii să ştie că aceasta a fost validarea unei revoluţii desfăşurate cu sprijinul direct al mai multor ţări europene şi al statului subteran american, acelaşi care este şi împotriva preşedintelui Trump", a declarat el.

Prezentat de studenţi drept un "referendum anti-Vucic", acest vot a fost primul de după 2012 care le-a oferit celor 6,4 milioane de alegători posibilitatea unei schimbări la putere.

Cea mai mare mobilizare la vot din ultimii 30 de ani 

Cu două ore înainte de închiderea secţiilor de votare, prezenţa la vot se apropia de 65%, cea mai mare din ultimii peste 30 de ani.

Ultima mobilizare puternică a alegătorilor, în jur de 70%, datează de la înlăturarea fostului lider Slobodan Miloşevici în 2000 şi rămâne un reper în istoria politică a Serbiei.

"Serbia a câştigat, aşa cum am promis", a declarat Ilija Srdanovic, reprezentantul listei studenţilor, în faţa activiştilor care fluturau baloane colorate. "Nu vom mai avea niciodată un tiran în această ţară", a adăugat el.

"Simt că în sfârşit trăiesc într-o ţară liberă", s-a bucurat Suzana Mila Martic, o studentă intervievată de AFP, cu lacrimi în ochi, în timp ce o mulţime de oameni inunda străzile din centrul capitalei.

Această victorie spectaculoasă este punctul culminant a aproape doi ani de proteste declanşate de prăbuşirea, în 2024, a unui plafon la gara Novi Sad, al doilea oraş ca mărime din această ţară balcanică.

Şaisprezece persoane au murit, iar studenţii consideră că accidentul a fost o consecinţă a corupţiei endemice.

În punctul culminant al mobilizării, sute de mii de oameni au manifestat în capitală.

Treptat, cererile lor s-au transformat în apeluri la alegeri anticipate.

La începutul lunii septembrie, Vucic, vicepremier din 2012, apoi prim-ministru în 2014 şi preşedinte în 2017, a convocat în sfârşit alegeri, demisionând din al doilea mandat de şef al statului pentru a conduce campania partidului său.

"În această seară, vom sărbători aşa cum ştim să facem în Serbia", a declarat Radomir Saicic, unul dintre reprezentanţii studenţilor. "Vom cânta, vom dansa, ne vom îmbrăţişa, vor fi lacrimi!", a spus el.

"Mâine începe munca, muncă serioasă, responsabilă şi asiduă pentru a construi o Serbie în care legea se aplică în mod egal tuturor", a adăugat el.

Grupuri de tineri îmbrăcaţi în negru au părăsit centrul oraşului Belgrad sub huiduielile alegătorilor opoziţiei.

Mișcarea studențească nu are un lider clar conturat

O jurnalistă a AFP i-a văzut pe activişti începând un dans popular, în timp ce Mirjana Nikolic, candidată pe lista studenţească şi rector al Universităţii de Arte Dramatice, a dorit să aducă un omagiu "tuturor acestor tineri, fără de care nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil".

Constituită ca o forţă politică disparată, mişcarea studenţească a prezentat o listă unică, fără o figură de frunte, cu o selecţie de candidaţi din societatea civilă, al căror singur scop comun era înfrângerea Partidului Progresist Sârb (SNS) al lui Aleksandar Vucic.

În străinătate, prima reacţie a venit din Ungaria vecină, unde conservatorul pro-european Peter Magyar, care îl învinsese în primăvară pe Viktor Orban, aliatul lui Vucic, a salutat victoria pe reţelele de socializare.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că UE este pregătită "să sprijine reformele în materie de stat de drept, lupta împotriva corupţiei şi instituţii democratice puternice şi să colaboreze pentru a promova viitorul Serbiei în cadrul Uniunii Europene".

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
x close