Alegeri prezidențiale în Bulgaria. Președinta în exercițiu, apropiată de Moscova, este favorită

bulgaria-steag-12
Alegeri prezidențiale în Bulgaria. Președinta în exercițiu, apropiată de Moscova, este considerată favorită.

Bulgarii au început duminică să voteze pentru a-şi alege preşedintele, într-un scrutin marcat de preocupări legate de securitate, în urma unei serii de atacuri cu drone asupra unor nave comerciale în Marea Neagră, în apropiere de coastele Bulgariei, relatează AFP.

Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 7:00 (5:00 GMT) şi se vor închide la ora locală 20:00 (18:00 GMT).

Preşedinta în exerciţiu, Iliana Iotova, care este în favoarea dialogului cu Moscova şi se opune ajutorului militar acordat Ucrainei, este considerată favorita la aceste alegeri.

Conform a patru sondaje publicate de miercuri, lidera, care a sărbătorit sâmbătă împlinirea a 62 de ani, este cotată cu procente cuprinse între 41,1% şi 47,3% din intenţiile de vot, comparativ cu 27,8% până la 30,6% pentru Andrei Ghiurov, în vârstă de 50 de ani, fost prim-ministru interimar susţinut de opoziţia pro-occidentală.

Liderul partidului de extremă dreapta şi pro-rus Vazrazhdane (Renaştere), Kostadin Kostadinov, este plasat pe locul trei, cu procente cuprinse între 10,2% şi 12,8% din intenţiile de vot.

Dacă va câştiga, Iotova ar deveni prima femeie aleasă prin vot universal la preşedinţia acestei ţări balcanice cu 6,4 milioane de locuitori.

Mai presus de toate, ea ar consolida poziţia prim-ministrului Rumen Radev, căruia i-a succedat în ianuarie după demisia acestuia pentru a candida la alegerile parlamentare şi care pledează, de asemenea, pentru dialog cu Moscova.

Fostă jurnalistă şi figură proeminentă în Partidul Socialist, ea a fost membră a Parlamentului European înainte de a fi aleasă vicepreşedintă a lui Radev în 2016 şi 2021.

Exploatând sentimentul patriotic, ea şi-a lansat campania în faţa Bisericii de Aur din Veliki Preslav, fosta capitală a Primului Imperiu Bulgar.

De asemenea, ea a îndemnat în repetate rânduri la unitate naţională şi luptă împotriva sărăciei şi a făcut din încheierea războiului din Ucraina o temă centrală, promiţând să fie o "preşedintă a păcii".

Fără a pune la îndoială apartenenţa Bulgariei la UE şi NATO, lidera a criticat continuarea ajutorului militar acordat Ucrainei şi a pledat pentru negocieri între Moscova şi Kiev.

"Nu avem nevoie de o Coaliţie a Voluntarilor pentru Ucraina, ci de o Coaliţie pentru Pace în Ucraina", a declarat ea la un miting, referindu-se la alianţa ţărilor europene care susţin Kievul.

Pentru Irina Ilieva, o alegătoare în vârstă de 85 de ani, războiul este principala preocupare.

"Indiferent cine va fi ales (...) va trebui să facă tot posibilul pentru a se asigura că problemele sunt rezolvate paşnic", a declarat această profesoară pensionară la un miting organizat de Iliana Iotova la Dimitrovgrad (sud).

Pe 6 şi 13 octombrie, patru nave comerciale au fost atacate de drone în largul coastelor Bulgariei, 21 de persoane fiind date dispărute. Rumen Radev a convocat-o pe ambasadoarea rusă, considerând că atacurile sunt în interesul Moscovei, refuzând în acelaşi timp să numească oficial un vinovat, susţinând că nu există dovezi concrete.

El a solicitat asistenţă din partea aliaţilor săi din NATO, în special pentru a consolida supravegherea aeriană. Un avion de patrulare american P-8 Poseidon a intervenit.

Apropiată din punct de vedere istoric de Rusia, Bulgaria rămâne profund divizată în ceea ce priveşte relaţiile sale cu Moscova.

Un total de 27 de tandemuri de candidaţi concurează pentru preşedinţie şi vicepreşedinţie în acest prim tur, aproape jumătate dintre aceştia fiind în mod deschis pro-Kremlin.

Potrivit politologului Parvan Simeonov, aceste alegeri prezidenţiale pun faţă în faţă două viziuni despre Bulgaria: una "conservatoare, populistă şi orientată spre Est" şi cealaltă "occidentală, elitistă şi liberală".

Spre deosebire de Iliana Iotova, Andrei Ghiurov, fost viceguvernator al băncii naţionale şi fost prim-ministru interimar, şi-a declarat dorinţa de a fi "un aliat de încredere în cadrul NATO, apărându-ne interesele printr-o pregătire solidă, o diplomaţie puternică şi poziţii clare". El a făcut aceste afirmaţii miercuri, la Plovdiv, în timpul ultimului său miting de campanie.

Toros Torosian, în vârstă de 57 de ani, galerist şi istoric de artă, care a venit să-l asculte, consideră că aceste alegeri sunt "decisive pentru Bulgaria, pentru copiii noştri şi pentru fiecare bulgar". "Bulgaria se află într-un moment crucial, deoarece echilibrul puterii se schimbă în favoarea facţiunilor pro-ruse", a declarat el pentru AFP.

Pentru Vessela Cherneva, director adjunct al Consiliului European pentru Relaţii Externe, "în această perioadă de tulburări, preşedintele bulgar va trebui să aleagă între a satisface interesele Rusiei, Statelor Unite, Turciei şi ale altor puteri sau a consolida influenţa ţării sale în cadrul UE prin contribuţia la politici europene mai puternice".

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
x close