Preşedintele american Donald Trump a susţinut marţi că Iranul i-ar fi transmis că este o ţară în colaps şi de asemenea că ar fi cerut Statelor Unite să acţioneze pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz, relatează Reuters.
"Iranul tocmai ne-a informat că ei sunt într-o "Stare de Colaps". Ei vor ca noi să "Deschidem Strâmtoarea Ormuz", cât mai repede posibil, în timp ce ei încearcă să lămurească situaţia conducerii lor (Ceea ce cred că vor reuşi să facă!)", a scris Trump pe reţeaua sa de socializare Truth Social.
Potrivit unui oficial american citat de Reuters, Trump este nemulţumit de cea mai recentă propunere iraniană de încheiere a războiul declanşat de SUA şi Israel pe 28 februarie şi întrerupt în prezent de un armistiţiu menit să contribuie la o soluţionare negociată a conflictului.
În timp ce Pakistanul continuă medierea între Iran şi SUA, o nouă rundă de negocieri directe este în continuare incertă, după prima rundă desfăşurată pe 11 aprilie şi încheiată fără rezultat.
Medierea se concentrează în principal pe redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz şi pe găsirea unei soluţii privind uraniul înalt îmbogăţit al Iranului, fie prin scoaterea acestuia din ţară, fie prin diluare, acestea fiind condiţii cheie puse de SUA şi Israel pentru un acord.