Traian Băsescu îl face praf pe Mircea Geoană: "Câteva sfaturi pentru doamna Lasconi" 

Narcis Popa |
Data publicării:

Traian Băsescu a lansat un atac foarte dur la adresa lui Mircea Geoană după ce acesta din urmă, în urma unei dezbateri televizate a lansat acuzația că Băsescu ar fi sfătuitorul Elenei Lasconi pentru alegerile prezidențiale. 

"Câteva sfaturi pentru doamna Lasconi Drept la replica. De la Geoană am aflat că aş fi consilierul doamnei Lasconi. Este o minciună. Nu sunt consultantul doamnei Lasconi.dar dacă aş fi, i-aş da câteva sfaturi şi anume:

1. Nu candida pentru funcţia de preşedinte dacă ai primit ca şpagă ceasuri şi te-au chemat cu ele la DNA;

2. Nu candida la funcţia de preşedinte dacă în spaţiul public au apărut filmuleţe cu tine când primeai şpagă/bani ca să garantezi unei persoane un loc eligibil pe listele parlamentare;

3. Nu candida pentru funcţia de preşedinte dacă sunt oameni care au declarat şi continua să declare public direct şi prin soţii, că le-ai cerut şi ai primit personal de la ei sute de mii de Euro ca să-i faci miniştri;

4. Nu candida la funcţia de preşedinte dacă nu poţi explica, cum ai ajuns în primele zile din 1990 angajat în MAE, desi calificarea ta era de inginer;

5. Nu candida la funcţia de preşedinte dacă nu eşti pregătit să explicit legătura dintre cariera ta la externe şi generalul care la revoluţie a inventat teroriştii din subsolurile Bucureştiului – vezi declaraţia procurorului Dan Voinea (poate asta este explicaţia pentru punctul 4)

6. Nu candida la funcţia de preşedinte dacă eşti atât de limitat/prost încât să organizezi plagierea unui text rostit de nepoata lui Trump la Convenţia Republicanilor;

7. Nu candida la funcţia de preşedinte dacă pleci de la premsa că rezultatul poate fi falsificat în favoarea ta. S-a încercat în Romania prin 2009 cu “lucrători autohtoni” şi nu a mers

Oricum, sfaturile consultanţilor nu sunt obligatorii aşa că, şi dacă aş fi cosultantul doamnei Lasconi aceasta este liberă să nu-mi urmeze sfaturile.Singura problemă care ar rămâne ar fi aceea că în cazul unei victorii fie ea şi de o noapte, toate cele înscrise la punctele 1 la 7 ar fi pe prima pagină în toată presa din lume şi s-ar referi la NOUL PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI," a transmis Băsescu pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel