Traian Băsescu, după măsurile anunțate de Marcel Vela: „Mult prea slabe faţă de gravitatea situaţiei”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Traian Băsescu a declarat, astăzi, că măsurile anunţate de Ministerul de Interne pentru contracararea crizei generate de epidemia de coronavirus sunt „prea slabe faţă de gravitatea situaţiei”.

Băsescu a comentat măsurile anunţate de Ministerul de Interne după instituirea stării de urgenţă.

„Sunt măsuri slabe. Guvernul trebuie să înţeleagă, în mod deosebit Ministerul de Interne, că avem o lună şi jumătate întârziere în luarea de măsuri ferme. Nu este posibil ca la ora asta să mai discutăm cine intră în carantină şi cine face izolare acasă. Trebuie pregătite 20-30.000 de locuri în hoteluri, în care să se intre direct în carantină indiferent că vii din zona roşie sau din zona galbenă din ţări precum Italia, Spania, Franţa, Regatul Unit, Olanda. Măsurile sunt mult prea slabe faţă de gravitatea situaţiei”, a declarat Traian Băsescu, la România TV.

Citește și Marcel Vela: Cursele Spania - România, suspendate

Europarlamentarul consideră că numărul persoanelor infectate cu coronavirus este mult mai mare decât cel anunţat de autorităţi.

„Situaţia pe care o primim este doar cea pentru care s-au făcut teste. Raportare este pentru 4.150 de teste, dar în România au intrat zeci de mii de oameni veniţi din zone infestate cu virusul acesta ticălos”, susţine Băsescu.

Citește și Marcel Vela: „Şoferii de TIR care vin din zone roşii, în carantină doar dacă prezintă simptome"

„Dacă am avea 212 infestaţi în această ţară, ar trebui să jucăm periniţa în Piaţa Constituţiei, dar mă tem că avem mult mai mult la ora asta”, a adăugat fostul preşedinte.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel