Traian Băsescu: "Dragnea a greșit. Trebuia să DEMISIONEZE"

Alexandra Steoleaca |
Data actualizării: | Data publicării:

Traian Băsescu a declarat că nu crede că Liviu Dragnea se aştepta ca instanţa supremă să îl condamne, iar declaraţiile liderului PSD de duminică seară arătau că era complet pierdut. El a precizat că Dragnea „nu a avut puterea interioară să pună subiectul pe masă”.

„Dragnea a greşit fundamental seara când s-au anunţat rezultatele. Trebuie să iasă şi să anunţe că a demisionat. În noaptea aia, cu oamenii din jurul lui, spunea «mâine dimineaţă, la ora 7.00 facem unu, doi, trei, patru, cinci, şase». El i-a lăsat lui Dăncilă. Nu (se aştepta să fie condamnat – n.r.). Cred că nu a avut puterea să pună pe masă şi subiectul acesta, nu a avut putea interioară. Ca dovadă, duminică seara era complet abulic, era pierdut când a ieşit la declaraţii. În loc să îţi anunţi demisia, tu încerci s-o bâlbâi cu rezultatul, că merge, că nu ştiu. Dar în situaţia majoră, atâta la dus capul, s-a văzut că şi-a pierdut controlul, el anunţa propuneri de candidaţi la Preşedinţie. Nu îşi dădea seama că era în pielea goală, cu toate televiziunile acolo şi lumea râdea de el”, a afirmat Traian Băsescu, marţi seară, la TVR 1.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a fost încarcerat luni, 27 mai, în Penitenciarul Rahova după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis menţinerea deciziei de condamnare de pe fond, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman, în care a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu.

Liviu Dragnea va sta o perioadă de 21 de zile în carantină în Penitenciarul Rahova.

Duminică seară, în declaraţia de presă dată după închiderea secţiilor de vot, liderul PSD spunea faptul că PSD trebuie să îşi desemneze un potenţial candidat la prezidenţiale şi trebuie făcută analiza dacă de la PSD sau ALDE va fi candidatul, mergând pe variantele Gabriela Firea şi Călin Popescu Tăriceanu, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel