Timmermans îl DESFIINȚEAZĂ pe Dragnea, cu el de față. Niciun compromis! Asta este o linie roșie

Ioana Avram |
Data actualizării: | Data publicării:

Frans Timmermans, prim-vicepresedintele Comisiei Europene, i-a transmis un mesaj lui Liviu Dragnea.

Mesajul a fost transmis la Congresul Partidului Socialiştilor Europeni (PEŞ). Timmermans susține că PSD va rămâne în „această familie" doar dacă va respecta „valorile fundamentale ale mişcării: statul de drept, libertatea presei, lupta anticorupţie". Acesta a mai afirmat că valorile menţionate reprezintă „linia roşie" și că Liviu Dragnea a promis că le va respecta.

"Este o linie roşie. Nu putem face niciun compromis"


„Dacă suntem partidul care vorbeşte cel mai mult despre propriile valori, dacă suntem partidul care îi critică pe alţii când încalcă statul de drept, când atacă libertatea presei, când pun judecătorii sub control politic, când opresc lupta împotriva corupţiei, trebuie să vorbim deschis dacă vedem asemenea probleme în familia noastră, aceasta este datoria noastră, nu putem evita această discuţie. Acesta este un mesaj care a fost transmis clar ieri lui Liviu Dragnea de către Serghei, Udo şi cu mine.

I-am spus: Liviu, dacă vreţi să faceţi parte din această familie, trebuie să respectaţi valorile noastre fundamentale. Şi Liviu a spus că vor face acest lucru. Vom avea discuţii pe această temă în săptămânile viitoare. Nu putem face niciun compromis în acest domeniu.

Aceasta este o linie roşie pentru mişcarea noastră, asta e o linie roşie pentru Europa. Am văzut că România a devenit o societate vibrantă, deschisă, unde lupta împotriva corupţiei a avut succes în ultimii ani, o societate în care există presa liberă, o societate în care sistemul judiciar poate funcţiona independent. Aceste lucruri nu se pot schimba. Nu trebuie să se schimbe. Tocmai am fost în Ungaria. Am văzut ce se întâmplă dacă se fac paşi înapoi", a spus Frans Timmermans.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel