Tenis. Simona Halep, eliminată în turul secund la turneul WTA de la Montreal

Andreea Cosma |
Data publicării:

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost eliminată în turul secund al turneului WTA de la Montreal (Canada), dotat cu premii în valoare totală de 1.835.490 de dolari, fiind învinsă în trei seturi, 6-1, 5-7, 4-6, de americanca Danielle Collins, după aproape trei ore de joc.

Halep, dublă campioană la Montreal (2016, 2018), a disputat cu această ocazie primul său meci după accidentarea la gamba stângă pe care a suferit-o în urmă cu trei luni, în timpul turneului de la Roma şi care a împiedicat-o să-şi apere titlul la Wimbledon şi să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Reprezentanta ţării noastre, cap de serie numărul 6 la competiţia canadiană, a părăsit săptămâna aceasta Top 10 WTA pentru prima oară din 2017 şi ocupă acum poziţia a 13-a în ierarhia mondială.

Danielle Collins (locul 28 WTA), aflată la a 12-a sa victorie consecutivă în circuit, după ce duminică a câştigat turneul de la San Jose (California), o va avea ca adversară în optimile de finală pe compatrioata sa Jessica Pedula, care a dispus la rândul ei, cu 1-6, 6-3, 6-2, de rusoaica Anastasia Pavliucenkova.

Într-un alt meci disputat miercuri, principala favorită de la Montreal, belarusa Arina Sabalenka a trecut cu 7-6 (7/4), 4-6, 6-4 de americanca Sloane Stephens, fostă campioană la US Open, iar în turul următor o va înfrunta pe canadianca Rebecca Marino. învingătoare cu 1-6, 7-5, 6-4 în faşa spaniolei Paula Badosa.

Rezultate - turul 2:

Johanna Konta (Mara Britanie) - Elina Svitolina (Ucraina/N.3) 3-6, 6-3, 6-2

Maria Sakkari (Grecia/N.11) - Veronika Kudermetova (Rusia) 6-4, 5-7, 6-4

Karolina Pliskova (Cehia/N.4) - Donna Vekic (Croaţia) 4-6, 6-3, 7-6 (7/2)

Amanda Anisimova (SUA) - Oceane Dodin (Franţa) 6-3, 6-3

Sara Sorribes (Spania) - Liudmila Samsonova (Rusia) 6-4, 6-3

Arina Sabalenka (Belarus/N.1) - Sloane Stephens (SUA) 7-6 (7/4), 4-6, 6-4

Rebecca Marino (Canada) - Paula Badosa (Spania) 1-6, 7-5, 6-4

Danielle Collins (SUA) - Simona Halep (România/N.6) 6-1, 5-7, 4-6

Camila Giorgi (Italia) - Nadia Podoroska (Argentina) 6-2, 6-4

Cori Gauff (SUA) - Anastasia Potapova (Rusia) 5-0 (abandon Potapova)

Ons Jabeur (Tunisia/N.13) - Daria Kasatkina (Rusia) 2-6, 6-3, 6-4

Jessica Pedula (SUA) - Anastasia Pavliucenkova (Rusia/N.10) 1-6, 6-3, 6-2

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel