Tânără de 17 ani, găsită moartă într-un apartament din Galați

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

O minoră în vârstă de 17 ani a fost găsită moartă într-un apartament din Galați. La fața locului se afla și un bărbat. 

O tânără de 17 ani a fost găsită în stare de inconştienţă într-un apartament din Galaţi, duminică dimineaţa, şi nu a putut fi resuscitată, fiind declarat decesul, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

În locuinţă a fost găsit şi un bărbat care prezenta urme de violenţă.

"La data de 16 noiembrie a.c., la ora 06:03, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Galaţi au fost sesizaţi, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, de către un bărbat în vârstă de 27 de ani, din localitatea Barcea, care a anunţat că şi-a găsit concubina în stare de inconştienţă, într-un apartament dintr-un bloc din municipiul Galaţi. (...) În interiorul apartamentului a fost găsită o tânără în vârstă de 17 ani din municipiul Tecuci, aflată în stare de inconştienţă. La faţa locului a intervenit un echipaj SMURD, care a efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decesul acesteia", a transmis IPJ Galaţi.

Conform sursei citate, în imobil se afla şi un bărbat în vârstă de 26 de ani, care prezenta urme de violenţă. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

"Cercetările în cauză au fost preluate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Galaţi, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", a mai anunţat IPJ Galaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel