Susținătorii lui Dragnea de la ÎCCJ au lăsat în urmă mormane de gunoaie (FOTO + VIDEO)

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Liviu Dragnea a fost susținut astăzi de peste o sută de persoane, în fața sediului ÎCCJ, unde a avut loc procesul în care liderul PSD contestă condamnarea la 3 ani și 6 luni de închisoare primită în cazul angajării fictive a două secretare PSD la Direcția Copilului Teleorman.

Potrivit celor de la Epoch Times, oamenii, cu fulare tricolore la gât, vuvuzele și cu sacoșe în care aveau câte ceva de mâncare, au fost aduși în grupuri organizate.

Au avut cu ei și pancarte, pe care scria „România, nu îți mai devora patrioții”, „Statul de drept înseamnă proces corect”, „Dragnea în libertate, opriți fosta Securitate”, „Nimeni nu poate fi condamnat prin încălcarea legii”.

Mulți dintre ei nu prea știau însă ce anume caută în fața ÎCCJ. „Să vă văd pe dumneavoastră”, „Nu știu nimic. Am venit să văd și eu ce e pe aici. Văd și eu lumea”, „Vrem ca președintele să intre la pușcărie cât mai repede”, au fost răspunsurile susținătorilor lui Dragnea, întrebați de ce au venit în fața sediului instituției.

La finalul procesului, susținătorii lui Liviu Dragnea și-au aruncat pancartele pe jos, iar în urma lor au lăsat mormane de gunoaie: mucuri de țigară, doze de suc, pahare, sticle, ambalaje.

 

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel