Studenții afirmă că Andronescu nu susține măsurile lui Teodorovici

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Reprezentanții studenților din România au anunțat că ministrul Educației Ecaterina Andronescu nu susține măsurile de limitare a transportului gratuit cu trenul pentru studenți, anunțate de Eugen Teodorovici.

Astfel, reprezentanii ANOSR (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România) au avut o întâlnire în data de 17 iulie cu Ecaterina Andronescu, la sediul Ministerului Educației, unde au discutat despre intenția reprezentanților Guvernului de a limita drepturile studenților la transportul gratuit cu trenul și acordarea burselor.

„Doamna ministru ne-a transmis că la rectificarea bugetară de la sfârșitul lunii nu trebuie să existe segmentări bugetare care să afecteze transportul gratuit al studenților cu trenul sau acordarea burselor, iar în cazul în care vor apărea astfel de propuneri, nu vor avea susținerea MEN.

ANOSR va face toate demersurile necesare pentru ca Guvernul României să nu recurgă la măsuri care să afecteze studenții. Astfel, continuăm discuțiile cu decidenții pentru a ne asigura că situația actuală în ceea ce privește bursele și transportul feroviar nu va fi modificată." - spun reprezentanții ANOSR, potrivit Știrile PRO TV.

 

Teodorovici a anunţat că intenţionează să limiteze numărul de călătorii gratuite

 

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat luni că intenţionează să limiteze numărul de călătorii gratuite pe calea ferată de care beneficiază studenţii.

„Şi aici o propunere, la fel, inspirându-ne şi din alte zone ale Europei, şi oricum va fi şi o discuţie înainte de a lua o decizie în acest sens cu toate structurile reprezentative din partea studenţilor, putem să discutăm elemente legate de limitarea poate a numărului de călătorii în fiecare an şi putem să avem ca exemplu alte categorii de români, să spunem, pentru care se aplică aceste gratuităţi, sunt foarte multe astfel de exemple în economia noastră, deci un număr limitat de călătorii. De asemenea, poate vârsta până la care să se aloce aceste bilete gratuite pe calea ferată, adică vârsta de 26 de ani. De asemenea, putem să îl corelăm, şi cred că ar fi corect să facem acest lucru, de situaţia la învăţătură în universităţi, în facultăţi. Adică, totuşi, să nu avem studenţi repetenţi sau cu restanţe la nivelul facultăţilor, tocmai pentru a stimula, să zicem aşa, o astfel de măsură", a declarat, luni, ministrul de Finanţe.

El a precizat că a obţinut un acord de principiu în CEx asupra propunerilor, dar că forma finală va fi în Parlament.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel